O femeie care își crește singură cei șase copii are nevoie de ajutor

×
Publicitate

Destin amar pentru o femeie de 31 de ani, din Golăești, judeţul Iaşi. Tânăra, mama a şase copii, a rămas văduva în urmă cu un an, iar de atunci duce singură toate greutăţile casei.

Familia este la limita supravieţuirii. Locuieşte într-o casă cu două încăperi, făcută din chirpici, care stă să cadă. Nu are baie şi nici bucătărie. Copiii visează la o căsuţa mai spaţioasă şi care să nu le pună viaţa ori sănătatea în pericol. Însă, până acum, numai preotul satului i-a ajutat. Mama şi cei mici îşi pun toate speranţele în Dumnezeu şi în semenii cu suflet bun.

”Am o singură cameră în care dormim toţi 7, eu şi copiii. Hăinuţele le punem într-un şifonier. Aici e holul şi aici e un paravan. Când e nevoie de spălat, eu merg la paravan şi copiii fac separat. Nu este baie în casă", își descrie femeia locuința.

Aşa arată locuinţa sărmană a Veronicăi, mama celor 6 copilaşi. Femeia povesteşte că a construit-o împreună cu soţul, când s-au căsătorit. Sărăcăcioasă şi neîncăpătoare, căsuţa e singurul cămin al celor 7 suflete.

Veronica Huțanu, mama copiilor:  "Nu mă descurc foarte bine, de pe o zi pe alta, cu ajutorul părintelui. Cea mai mare dorinţa este să am o casă pentru 6 copii, să simtă şi ei că au o casă. Nu avem baie, bucătărie, nu avem nimic.”

Femeia are 5 fete şi un băiat. Mezina împlineşte 3 ani, iar fata cea mare are 14. Tot venitul familiei provine din alocaţii şi ajutor social: în total 1.500 de lei. Tânăra mărturiseşte cu durere în glas că i se rupe sufletul să vadă cum copiii ei trebuie să îndure lipsuri de tot felul, fără să se poată bucură de viaţă.

Veronica Huțanu, mama copiilor: "Copiii cresc, dormim pe 3 paturi. Nu e uşor să dormi 4 într-un pat. Când dorm, amorţesc, nu pot nici măcar să se urnească. Poate cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni o să reuşim. Mă gândesc ce să pun în oală de pe o zi pe altă. Mai întâi pun la copii să mănânce şi apoi mănânc eu, dacă rămâne."

Durerea pierderii tatălui lor şi viaţă grea i-au făcut pe copii să se maturizeze înainte de vreme. Visează la o casă nouă şi la mâncare pe săturate. Evita să povestească despre sărăcie, ca să-şi poată menţine zâmbetul pe buze.

Mama copiilor spune că orice ajutor este binevenit, fie că vorbim despre alimente, rechizite, haine sau materiale de construcţie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61901994
Mijloacele de transport în comun din Capitală, adevărate cuptoare

O zi de foc în Bucureşti. Oamenii nevoiţi să folosească mijloacele de transport în comun trebuie să se roage în staţie să aibă noroc şi să nimerească o maşină cu aer condiţionat.

61901895
400 de copii rromi din Brașov, încântați să meargă la o școală de vară gratuită

Să convingi 400 de copii să meargă la şcoală în plină vacanţă de vară şi să fie şi încântaţi de asta nu-i puţin lucru. Şi totuşi pedagogii voluntari de la fundaţia ''Teach for România'' au reuşit acest lucru.

61901878
Românii care tremură de frig la serviciu, în timp ce țara "fierbe" la peste 40 de grade

În timp ce noi ne văităm de căldură sunt şi români, nu foarte mulţi, care tremură. Lucrează în fabricile care produc gheaţa alimentară atât de apreciată în aceste zile toride.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.