Introducerea cartelelor de acces NU a rezolvat problema absentelor. Numai in Bucuresti, elevii au chiulit de 7,3 mil. de ori

×
Publicitate

Acolo unde au fost introduse, cartelele de acces au scazut numarul absentelor din scoli. Mai mult, inspectorii le pot trimite parintilor un raport saptamanal, care sa le arate ziua si ora in care copiii lor au chiulit.

Sistemul de monitorizare nu este insa perfect, devreme ce elevii gasesc solutii sa plece de la scoala oricand doresc. 

De doi ani, elevii Scolii Centrale din Bucuresti folosesc zi de zi cartela de acces. Fiecare elev activeaza cartela de acces pe dispozitivul montant la intrarea in scoala, iar numele sau si numarul de identificare apar imediat in acest calculator. Astfel se poate verifica la ce ora copilul a intrat in unitatea de invatamant.

Acelasi procedeu e valabil si la terminarea orelor, cand elevii pleaca spre casa. De cand au acest sistem de monitorizare, nu mai lipsesc atat de mult de la ore, sustin profesorii. Dar sunt si exceptii.

Totusi, elevii care nu vor sa stea la ore gasesc solutii ca sa chiuleasca si atunci cand poarta este legata cu lanturi si pazita de bodyguard: sar gardul.

Raportul Inspectoratului Scolar din Capitala arata ca in scolile in care au fost introduse cartele de acces a scazut numarul absentelor.

De pilda, la Colegiul Tehnic ''Edmond Nicolau'' din Capitala, unde absenteismul avea o rata de 14,3 % in anul scolar 2012 - 2013, in anul urmator a scazut la 8,62%. La Liceul Tehnologic Electronica Industriala s-a injumatatit, iar la cel de ''mecanica fina'' a scazut cu 3 procente.

Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" - rata absenteism 2012-2013 -- 14,30 %; 2013-2014 -- 8,62%

Liceul Tehnologic ''Electronica Industriala'' - rata absenteism 2012 -2013 -- 8,83%; 2013-2014 -- 4,19%

Liceul Tehnologic ''Mecanica Fina'' - rata absenteism 2012-2013 -- 9,55%; 2013-2014 -- 6,62%>

Chiar si asa insa, elevii din Bucuresti au strans 7,3 milioane de absente in anul scolar 2013 - 2014. Peste jumatate dintre ele sunt nemotivate, iar cele mai multe au fost inregistrate la liceele tehnice si tehnologice.

O alta masura de siguranta care contribuie la reducerea numarului de absente o reprezinta montarea camerelor de supraveghere in scoli. In sectorul 6 al Capitalei exista si un dispecerat care monitorizeaza activitatea elevilor in perimetrul institutiilor de invatamant.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61583615
Scenariul negru al asigurarilor. Romanii risca sa nu primeasca despagubiri in caz de cutremur sau inundatii de proportii

In cazul unui cutremur puternic sau al unor inundatii de proportii, romanii care au asigurari obligatorii nu vor primi despagubiri.

61583579
"Oamenii mari sunt tristi" - Despre talentul copiilor de a ne vedea EXACT cum suntem

Are Tudor obiceiul asta super-enervant sa ma imite.

61583541
O fetita grav bolnava traieste de 7 ani doar pentru ca medicii incalca legea. Copiii pentru care statul nu are nicio solutie

Situatie dramatica la spitalul din Slobozia. Medicii spun ca de sapte ani sunt fortati sa faca in fiecare zi o ilegalitate pentru a tine in viata o fetita grav bolnava, abandonata de parinti la nastere.

Recomandări
Luca niculescu
LIVE UPDATE. A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Senatorii și deputații decid la această oră, prin vot secret, soarta guvernului premierului desemnat, Luca Niculescu. Acesta este susținut oficial de către parlamentarii PSD, UDMR și mai mulți liberali.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.