Mâncăm 50% telemea românească, 50% străină. ”Diferența o dă la medic”

×
Publicitate

Importăm de 7 ori mai multă telemea decât exportăm. De la an la an, pe rafturile noastre găsim mai puţine brânzeturi româneşti şi mai multe aduse de la străini.

Nu ştim să ne protejăm produsele, aşa că doar jumătate din telemeaua pe care o mâncăm este românească, susţin producătorii. Asta, în condiţiile în care în urmă cu zece ani, doar zece la sută din ce ajungea în magazine era din alte ţări.

Dacă aruncăm o privire prin magazine, ajungem la concluzia că telemeaua produsă de străini este în cantităţi egale cu cea făcută în ţară.

Dorin Cojocarul, LAPAR: "50 la sută e românesc, 50 la sută din spaţiul intracomunitar. Acum zece ani cred că 90 la sută era producţie românească. Marca proprie, majoritatea sunt făcute de unde provine hipermarketul respectiv, Germania sau Polonia, Ungaria".

Consumatorul român alege marfa produsă de străini pentru că, de cele mai multe ori, este mai ieftină.

Vânzătoare: "Caută produse ieftine şi de proastă calitate. Diferenţă o dă la medic."

Există şi fermieri care se plâng ca se află în pragul falimentului şi spun că nu reuşesc să îşi vândă marfa, pentru că o produc mai scump decât străinii.

Fermier: "Am 4 tone pe stoc, am început să fac telemea pentru că nu am mai reuşit să vând laptele. Stau cu ea pe stoc. Piaţa românească nu mai este a românilor. Iar cine dirijează piaţa în România şi producţia în România sunt supermarketurile".

Clienţii care aleg să dea un ban în plus pe o telemea produsă în România spun că simt diferenţa de gust şi calitate.

Dorin Cojocarul, LAPAR: "Dacă eu aş ieşi din UE, sunt în stare să asigur necesarul de produse lactate pentru consumatorul român? Suntem? NU suntem în stare. Am închis foarte multe fabrici, procesatori, unităţi de productie din România. Au fost închise cam peste 60 la sută din câte erau acum zece ani".

Cu alte cuvinte, am ajuns să producem mult mai puţin decât avem nevoie. Dacă în urmă cu 4 ani reuşeam să acoperim 72,5% din necesarul de brânzeturi, în 2017 produceam doar 58% din necesar.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61981155
Povestea unui preot-pompier. Când nu este plecat în misiune, slujește în biserică

Salvatorii sunt și slujitorii Domnului - în orașul Sărmașu din Mureș. Aici, în cadrul unității de pompieri, a fost construită o biserică la care slujește chiar unul dintre militari.

61981072
Un copil care se luptă cu o tumoare la ficat are nevoie de ajutor. Donează prin SMS

Micuțul Bogdan, în vârstă de 3 ani, a fost supus, zilele trecute, la cea de-a șaptea cură cu citostatice, iar medicii vorbesc deja despre o operație de extirpare a tumorii la ficat, în viitorul apropiat.

61974391
Capitala se luptă cu o invazie a ţânţarilor, cum nu a mai fost de 5 ani încoace. Explicaţia Primăriei

Bucureştiul n-a mai avut atâţia ţânţari de cinci ani încoace. Până şi cei din Primăria Capitalei recunosc asta şi spun că invazia a fost cauzată de zilele ploioase de la începutul verii, urmate de arşiţă.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.