Discurs la Facultatea de Drept din Iași: Fiți iubiți cum a fost Kovesi, nu intrați în infamie ca Toader

61972977

Liderul studenților din anul III la Facultatea de Drept a Universității din Iași le-a urat ieri colegilor care au terminat facultatea, la ceremonia de absolvire, să intre în istorie “ca luptători împotriva corupției”.

„Succesul nu se măsoară după cât de departe veți ajunge în carieră, ci se măsoară după cum își vor aduce aminte oamenii de voi, în posteritate. De aceea, vă rog să intrați în istorie ca luptători împotriva corupției, minciunii și neadevărului, și să nu fiți cumva părtași cu politicienii și cu infractorii. Să fiți iubiți și aclamați cum a fost iubită și aclamată doamna Kovesi săptămâna aceasta și să nu intrați în infamie, cum a intrat, din păcate, domnul Toader. Doamne ajută! Adevărul va răzbi prin voi”, le-a spus Silvian-Emanuel Man colegilor săi, relatează ziaruldeiasi.ro.

”Oricât de mult și-ar dori unii să îngenuncheze statul de drept și să modifice legislația după bunul lor plac, batjocorind Centenarul și tradiția juridică românească, mă încăpățânez cu îndârjire, alături de colegii mei, să cred că Dragnea cu prietenii lui nu vor avea șanse de reușită!

Nu poți juca de partea proastă a istoriei și să scapi de răspundere!

Cum nici nu poți să îți pui știința juridică în serviciul unor infractori și să mai ai pretenția după să fii recunoscut ca respectabil profesor de drept și rector ales al celei mai vechi universități din țară.

Noi, studenții juriști, nu emigrăm. Rămânem pe baricade!”, a scris ulterior pe Facebook tânărul.

Tudorel Toader este rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, suspendat pe perioada mandatului de ministru al Justiției. De asemenea, el a fost și decanul acestei facultăți înainte de a deveni rector.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Lecția de sacrificiu dată de câțiva tineri americani. Au venit la Iași să aibă grijă de copii abandonați

Mai mulţi tineri din America dau o lecţie de omenie şi sacrificiu. Au venit la Centrul de Plasament "Sfântul Andrei" din Iaşi să aibă grijă de copiii abandonaţi.

Tinerii care n-au luat BAC-ul, dar s-au grăbit să ia ajutorul de șomaj. Ce salarii cer

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, şi nici de vreo meserie, numiți de specialiști ''Generația NEET''.

Elevii care au ales școlile de meserii, deși părinții le consideră ”o rușine”

Unele școli de meserii și-au mărit numărul de locuri și au introdus specializări noi, mai ales în domeniile unde există o criză acută de personal calificat.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.