Din cauza gerului, oamenilor străzii li s-a oferit adăpost. "Stau acolo, pe două țevi"

×
Publicitate

Codul portocaliu de ger s-a simţit duminică seară şi în Iaşi. Motiv pentru care poliţiştii locali au patrulat toată noaptea prin oraş şi le-au oferit persoanelor fără casă un adăpost pe timpul nopţii

Mulţi însă au refuzat ajutorul, iar situaţia s-a repetat şi în Botoşani.

În Iaşi, frigul a fost cel mai mare duşman al persoanelor care dorm sub cerul liber. Puţini au fost însă cei care s-au lăsat convinşi de poliţişti să meargă la Centrul de Urgenţă pentru Recuperare şi Integrare Socială din oraş.

Alţii au fost încântaţi de ideea de a primi o farfurie cu mâncare şi un pat cald.

Om fără adăpost: "Nu am avut niciodată casă. Pentru că părinţii mei nu au avut grijă de mine niciodată. Eu am muncit"

Reporter: "Ce faceţi în nopţi geroase, cum e acum, -20 grade?"

Om fără adăpost: "Stau acolo, pe alea două ţevi"

Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt Poliţia Locală Iaşi: "Având în vedere temperaturile scăzute din aceste zile, poliţiştii locali au reluat activităţile de indentificarea şi conducerea la adăpostul de noapte a persoanelor defavorizate. Sunt şi persoane care nu doresc ajutor nostru, dar noi le avem în atenţie pentru a nu avea evenimente nedorite"

Şi la Botoşani Poliţia Locală le-a venit în ajutor persoanelor care îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Din 43 de persoane găsite fără casă însă, opt au refuzat ajutorul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61943052
Satele rămase pustii din cauza exodului la oraș: „Am avut 35 de înmormântări și zero botezuri”

Din cauza exodului la oraş ori peste graniţe, multe sate româneşti sunt aproape pustiite. În sute de localităţi, mai trăiesc doar câţiva bătrâni gârboviţi de ani, griji şi nevoi.

61943043
Mărțișoare lucrate manual, la târgurile din Capitală: Baba Dochia flutură un steag „rezist”

Peste câteva zile vine mărţişorul. Fiecare personaj feminin important din viaţa noastră se aşteaptă să primească acest simbol care stârneşte, inevitabil, un zâmbet şi poate chiar aduce o sărutare.

61942957
Dragobetele, în cluburi. ”Mi-am dus iubita acasă ca să mai agăţ câte ceva"

Cine n-a avut pereche de Valentine's Day a sperat că nu va petrece singur de Dragobete.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.