David suferă de o boală teribilă și are nevoie de ajutorul nostru ca să trăiască

62139476
StirilePROTV

David are neuroblastom, iar părinții săi au făcut mari eforturi ca să îl salveze și părea chiar că au reușit. Însă boala a recidivat, iar are acum nevoie de un transplant de la unul din părinți.

Viața micuțului valorează acum 85.000 de euro. Povestea lui David Caragea a fost făcută publică de corespondentul Știrilor PRO TV Vitalie Cojocari:

„Îl știu pe vecinul meu Nicu Caragea de când m-am mutat în bloc. Pe el și pe soția sa. O familie tânără, frumoasă cu care este o plăcere să te întâlnești și să discuți despre una, despre alta. Sunt oameni tineri, plini de speranțe și am fost fericit pentru ei când am aflat că familia li se va mări. Atâta bun simț, educație, zâmbet, frumusețe se înmulțea și era bine.

În scurt timp a apărut bebe David în blocul nostru. Un copil zâmbitor, frumos ca părinții săi. Ochi căprui, foarte vii. Mă întâlneam deja cu ei trei. Nicu, vecinul meu, pleca dimineața la muncă. Lucra într-o companie de colantare. Micul David împreună cu Simona, mama sa, ieșeau dimineață în fața blocului să-i ureze o zi bună. Nu puteai să nu te oprești în loc să te bucuri de fericirea lor. Și era frumos, și era foarte, foarte bine.

Apoi a venit vestea tristă. Medicii le-au spus părinților că micuțul David are neuroblastom. Îmi este greu să intru în prea multe detalii. Știu doar că David, micuțul David avea NEUROBLASTOM GRAD 4, metastaze la cap și măduva osoasă. Părinții au vândut tot, au strâns bani, s-au împrumutat și au plecat în Turcia. Acolo David a suferit 6 cure de chimioterapie, o operație. În ianuarie 2020 David nu mai avea nicio celula canceroasă în corp!

Vă dați seama ce fericire pe bieții părinți? Zâmbetul lui David urma să îi bucure în continuare! Din păcate, au trecut de la extaz la agonie.

Boala lui David a recidivat surprinzător și agresiv. Banii strânși cu greu inițial au fost cheltuiți pe alte runde de chimioterapie, operație, investigații și tratamente.

Dar Dumnezeu e mare, iar zâmbetul lui David primește o nouă șansă. Corpul său a răspuns neașteptat de bine la ultimul tratament și are nevoie de un transplant de la unul dintre părinți.

Ce să vă mai zic? Viața lui David valorează acum 85.000€.

Este vorba de bani pentru transplant.

Nicu, vecinul meu m-a rugat să vă spun povestea. M-a rugat să vă dau și niște variante prin care se pot face donații.

David și părinții lui sunt oameni liniștiți, buni, iubitori, educați, civilizați, zâmbitori, nemaipomenit de puternici. Le lipsesc doar niște bani ca să lupte pentru acel zâmbet.

Dacă vreți și puteți să-i ajutați, aveți variantele mai jos. Mă-nchin în fața sufletului vostru darnic!”.

Cum puteți ajuta:

► CONT EURO Caragea Niculae Viorel
IBAN RO38 INGB 0000 9999 0933 6768
Banca INGB Centrala
Swiftcode INGBROBU
Bic INGB
______________________
► CONT LEI Caragea Niculae Viorel
IBAN RO82 INGB 0000 9999 0101 6286
Banca INGB Centrala
Swiftcode INGBROBU
Bic INGB
______________________
► Cont Paypal
http://paypal.me/NiculaeCaragea
[email protected]
______________________
► Cont Revolut
IBAN GB36 REVO 0099 7022 2171 81
BIC REVOGB21
Tel 0763 645 170
______________________
► In contul asociatiei Salveaza O Inima
https://salveazaoinima.ro/david-caragea/
______________________
► Western Union & Moneygram
Caragea Niculae Viorel

► Un SMS la 8828 cu textul George. Donezi 2 euro. Banii se rețin o singură dată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62139470
Românii, pe locul trei în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește credința în teoriile conspirației

România se află pe locul al treilea în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește credința în teoriile conspiraționiste a cetățenilor, potrivit unui studiu realizat de Globsec.

62139391
Cea mai râvnită jucărie din lume. Stocul a fost epuizat deja la precomandă

Chiar dacă mai e ceva timp până la Crăciun, nu strică să aflaţi noile tendinţe în preferinţele celor mici.

62130292
Sondaj IRES: Românii sunt îngrijorați de pandemie. 16% cunosc persoane infectate cu COVID-19

Românii rămân îngrijorați de situația generată de pandemia de COVID-19 și de consecințele acesteia atât la nivel general, asupra țării, dar și la nivel personal, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Sorin grindeanu 2
României îi „lipsesc vreo 10-12 miliarde în acest moment, pentru buna funcționare a statului”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că României îi „lipsesc” în prezent aproximativ 12 miliarde de lei, bani care sunt necesari „pentru buna funcționare a statului”.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.