Curtea de Apel Bucureşti şi-a suspendat activitatea, în semn de protest față de Guvern

62100405
Agerpres

Curtea de Apel Bucureşti şi-a suspendat activitatea, începând de luni, cu excepţia dosarelor cu măsuri preventive în materie penală.

Măsura a fost luată în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a modifica drepturile salariale şi pensiile judecătorilor şi întregului personal din justiţie.

Potrivit reprezentanţilor CAB, citați de Agerpres, au fost suspendate toate activităţile cu publicul, respectiv cele din registraturi şi arhive.

De asemenea, au fost suspendate procesele în sălile de judecată, cu excepţia dosarelor penale urgente.

Decizia de suspendare a activităţii a fost luată vineri, în cadrul unei Adunări generale a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

"Anunţatele intenţii ale Guvernului României de a diminua sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele şi vătămătoare, prin modificarea OUG nr. 114/2018, precum şi de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti, calificată ca atare şi de către Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa constantă. Statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o multitudine de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii impun acordarea unor drepturi băneşti adecvate ca o compensaţie a privaţiunilor şi ca o garanţie a independenţei puterii judecătoreşti", a transmis CAB, printr-un comunicat de presă.

Potrivit magistraţilor, poziţii publice asumate "cu uşurinţă" în mediul politic, precum aceea "dacă nu ne convine putem părăsi sistemul", sunt de natură a leza demnitatea şi onoarea profesiei de magistrat şi de a rupe echilibrul care trebuie să existe între cele trei puteri.

"Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti solicită reprezentanţilor celorlalte puteri ale statului, ca indiferent de climatul social şi politic, să dea dovadă în discursul public şi în activitatea desfăşurată de echilibru şi prudenţă, nicio împrejurare neputând justifica încălcarea garanţiei constituţionale a independenţei justiţiei. Drept urmare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis în Adunarea generală ca, în măsura în care, puterea judecătorească nu va fi recunoscută ca fiind una dintre cele trei puteri ale statului, iar Guvernul îşi va menţine intenţia de a afecta drepturile salariale ale judecătorilor, dar şi ale întregului personal din justiţie, începând cu data de 23 decembrie 2019, activitatea instanţei va fi suspendată, pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală", a anunţat CAB.

Eliminarea pensiilor speciale

 

Peste 6.000 de grefieri au ieşit, săptămâna trecută, în faţa instanţelor şi Parchetelor din ţară pentru a protesta în legătură cu abrogarea pensiilor de serviciu.

"Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea înţelege să declanşeze o primă acţiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi Parchete, dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)", a informat Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Recent, vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că PNL a decis să susţină anularea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă că pensiile speciale ale parlamentarilor pot fi eliminate, în timp ce ale magistraţilor şi ale militarilor nu, având în vedere că ''există tratate internaţionale şi hotărâri de Curte Constituţională''.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62100357
O femeie și-a sărbătorit ziua la un Centru de Transfuzie Sanguină, cu 100 de invitați

O femeie din Iaşi a decis să îşi sărbătorească ziua de naştere într-un mod altruist. A trimis 100 de invitaţii prietenilor apropiaţi, însă nu la club sau restaurant, ci la Centrul de Transfuzii Sanguine. 

61613077
Mii de oameni au vizitat balconul unde a vorbit Ceaușescu. Eveniment în memoria eroilor Revoluției

Românii au fost invitaţi duminică să viziteze sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), un eveniment organizat în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţie, în urmă 30 de ani.

62100212
Moș Crăciun a ajuns la copii într-o mașină de off-road. Reacția emoționantă a celor mici

Pe drumuri accidentate, într-o mașină de off-road. Așa a ajuns Moș Crăciun la zeci de copii care trăiesc într-o comună din Iași.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.