Cum vrea ANAF să-i prindă pe cei care fac comerț online și nu-și declară veniturile

×
Publicitate

Persoanele care vând produse online prin intermediul diferitelor platforme dar nu își declară veniturile au intrat în vizorul ANAF. În scurt timp, firmele de curierat vor fi nevoite să raporteze la Fisc toate coletele cu plata la livrare.

ANAF a lansat în dezbatere publică un formular electronic, pe care companiile trebuie să îl completeze lunar. Experții spun că demersul ar putea stopa evaziunea fiscală în acest domeniu.

Curier: ”Acestea mai sunt livrările de astăzi. Astea, surprinzător, mai sunt și în spate câteva, cred că sunt peste 60 la sută cu încasare”.

Mai bine de bine de jumătate din coletele pe care Lucian le livrează în fiecare zi sunt cu plata ramburs. În scurt timp, firma de curierat la care lucrează va fi obligată să trimită lunar la ANAF toate informațiile referitoare la pachetele plătite la livrare.

Lansat în dezbatere publică, Formularul 395 va furniza date esențiale despre expeditor și destinatar.

Cele mai importante informații din acest formular pe care firmele de curierat trebuie să îl completeze sunt legate de expeditor. Aici apar date referitoare la transport, valoarea produsului, nume, prenume și, cel mai important, codul de identificare fiscală.

Practic, dovada faptului că persoana în cauză, vânzătorul, are o firmă și își declară veniturile.

ANAF vrea să verifice veniturile obținute de cei care vând online

Așadar, este un semnal de alarmă pentru persoanele fizice care fac comerț online pe diferite platforme de anunțuri, inclusiv pe rețele de socializare, însă nu sunt înregistrate fiscal.

Într-un răspuns pentru Știrile PRO TV, autoritățile au menționat că acest formular ajută la verificarea veniturilor obținute efectiv și cele declarate, astfel încât să combată faptele de evaziune fiscală.

Valentina Saygo, analist fiscal: ”ANAF vrea să știe care sunt vânzătorii pe internet care încasează cash pentru bunurile vândute prin intermediul curierilor. Una este să îți faci curățenie în casă, în dulap, în haine și să vinzi sporadic câte un obiect, două. Alta este cei care au făcut un business din așa ceva pe persoană fizică. Am cumpărat flori de pe internet și nu am primit factură, am cumpărat ghivece, am cumpărat anumite bunuri și am văzut că nu sunt facturabile. Mici businessuri, mici activități financiare care nu sunt fiscalizate”.

Companiile de curierat sprijină măsura, însă spun că formularul trebuie îmbunătățit.

Adriana Manu, firmă de curierat: ”Sunt câmpuri care mai au nevoie de ajustări, persoanele fizice vor trebui identificate și acolo trebuie să găsim modalități de a le înregistra fără a le cere date cu caracter personal, fără să le cerem CNP-ul”.

Comerțul online a explodat în România în pandemie

Statele din Europa de Est preferă încă plățile în numerar, spun specialiștii. Aproximativ 60 la sută din coletele care se livrează zilnic în România provin de la furnizori din țară și sunt cu plata ramburs.

”Ceva pentru copii, pentru școală. Am plătit cash. Mi se pare mai sigur și parcă zic că dacă plătesc așa (online) nu se duce acolo unde trebuie și nu suntem siguri”.

Lucian Oprea, curier: ”Clienții încă preferă plata cash. E mult mai sigură. Mai sunt cazuri care ne solicită plata cu cardul la livrare”.

Bianca Alan, director financiar firmă de curierat: ”Suntem puțin departe comparativ cu zona de Vest a Europei, unde lucrurile funcționează altfel, coletele sunt preplătite, fie se plătesc cu cardul, nu există noțiunea de cash la curier, dar mai avem de lucru în această direcție”.

În România, comerțul online a explodat în pandemie. Anul acesta va trece de 6,8 miliarde de euro, în creștere cu 18 la sută față de 2021, estimează analiștii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62280789
Dolarul american a depășit euro în cursul valutar al BNR

Dolarul american este mai scump în raport cu leul comparativ cu moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat, marţi, de banca centrală a indicat 4,9225 lei pentru un dolar, faţă de 4,8851 de lei pentru un euro.

62270558
Cum arată raportul furnizorilor de servicii poștale către ANAF după ce livrează clienților colete cu plată ramburs

ANAF anunță că a pregătit modelul de declarație pe care curierii de servicii poștale o vor depune în fiecare lună pentru a informa instituția cu privire la livrările contra ramburs pe care le efectuează pentru clienți.

61708967
Piețele europene scad pe măsură ce reapar temerile de creștere a ratelor dobânzilor. Euro la paritate cu dolarului

Piețele europene au scăzut luni, după ce au apărut noi temeri privind majorări mai agresive ale ratelor dobânzilor din partea FED și a Băncii Centrale Europene, scrie CNBC.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.