Cum au fentat românii restricțiile din pandemie ca să se căsătorească. Pe mare, în străinătate sau în locații exotice

×
Publicitate

Românii sunt printre europenii care ajung cel mai des la altar. În 2019, un an fără restricţii, ţara noastră a fost pe locul cinci, în Uniunea Europeană, la numărul de căsătorii.

 

Cât de mult îşi doresc românii să devină familii cu acte în regulă, am aflat şi în pandemie. A fost o provocare să îşi organizeze nunta în România, aşa că şi-au unit destinele pe iahturi, în apele internaţionale ale Marii Negre, dar şi în Grecia, sau în Republica Dominicană.

„Domnule Robert, o iei în căsătorie pe domnişoara Laura! Da. Domnişoara Laura îl luaţi în căsătorie pe Robert? Da!"

Aceşti doi tineri şi-au unit destinele în insula Skopelos, din Grecia, alături de câţiva prieteni.

„Nu pot să cred ce nebun eşti! A fost o surpriză pe care soţul tău ţi-a făcut-o! O cununie civilă surpriză!"

Sunt români pe care restricţiile i-au convins să renunţe la nunţile tradiţionale, cu sute de invitaţi, în favoarea unor ceremonii restrânse, în Grecia, de exemplu, sau alte destinaţii exotice.


Mireasă: „Tot amânam şi tot amânam şi într-un fel Grecia a părut destinaţia cea mai potrivită. Ni s-a părut cu atât mai potrivit să organizăm, să trecem peste toate obstacolele, şi să facem nunta pe plajă aşa cum ne-am dorit. Decorul superb, privelişte de vis."

Costurile unei astfel de ceremonii pleacă de la 2 mii de euro. Mirii au în medie zece invitaţi şi cei mai mulţi apelează la o firmă specializată în organizarea unor astfel de evenimente.

Ioana: „Noi ne ocupăm de toată procedura de acte, ei doar ne dau nişte acte originale, iar de acolo noi preluăm tot procesul încât ei pleacă de aici căsătoriţi. Nu pleacă nimeni necăsătorit cu noi şi noi ne ocupăm şi de procesul la întoarcere, încât ei să primească certificatul de căsătorie recunoscut de autorităţile române."

În ţară însă, chiar dacă acum sunt permise nunţile cu 70 de persoane la interior sau fără limită, dacă organizatorii garantează că toţi invitaţii sunt vaccinaţi, sunt tineri care vor în continuare să îşi amâne căsătoria.

Unul dintre motive, că având un număr mic de invitaţi, înseamnă că nici nu îşi pot acoperi cheltuielile, ca să nu mai vorbim şi de un câştig cu care să înceapă o nouă viaţă împreună.

Ivona Nenu: „Împreună am găsit cele mai bune soluţii să mutăm evenimentul, pe unele dintre ele le-am mutat chiar şi de trei ori iar acum vor să mute nunţile din această vară pentru 2022."

Căsătoria poate fi și un plan financiar

Cât de importante sunt actele pentru români în întemeierea unei familii, o arata datele Eurostat. În 2019, ţara noastră s-a clasat pe locul 5 în Uniunea Europeană, cu 6,6 căsătorii la mia de locuitori, după Cipru, Lituania, Letonia şi Ungaria. La polul opus, se află țări precum Franţa şi Spania, unde numărul căsătoriilor este la jumătate faţă de România. Sociologii spun că pentru români, în continuare căsătoria rămâne o instituţie importantă, poate prea rigidă, supusă presiunii celor din jur, dar şi factorului economic.

Alex, sociolog: „Oamenii aceia îşi fac nişte calcule, se duc la multe nunţi pentru că ştiu dacă fac asta va apărea o relaţie de îndatorare şi va veni şi la nunta lor şi dacă nu se întâmplă asta, apar dispute în familie. E o reţea care asigură la un moment dat nişte venituri de subzistenţă şi oarecare stabilitate familiilor şi cred că va rămâne chestia asta."

Drept urmare, când vine vorba de divorţuri, România se află la coada clasamentului Uniunii Europene. E consecinţa aceleiaşi culturi în care căsnicia este un plan pentru tot restul vieţii, iar cine nu îl duce la îndeplinire poate fi sancţionat.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62190961
Crește prețul la gazele naturale. Ministrul Energiei: ”Am auzit de scumpiri de 15% până la sfârşitul anului”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, estimează că preţul gazului natural va ajunge în acest an la nivelul celui din 2019, după ce anul trecut tarifele au scăzut, pe fondul cererii mici generate de pandemie.

62126170
Copiii din Alba care-și urmează părinții în transhumanță, în creierul munților. ”E un fel de loc fermecat”

Sute de copii din Alba iau vacanță mai devreme și pleacă în aventura vieții lor, numită și transhumanță. Fac parte din familiile care își urcă animalele la stână și rămân la munte pe timpul verii.

62190872
Țigări ascunse pe o navă din Ucraina, găsite de polițiștii de frontieră. Cine le-a revendicat

Poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali din Galaţi au descoperit în noaptea de marți spre miercuri, pe o navă din Ucraina, nouă mii de ţigarete ascunse în compartimentul destinat depozitarii vopselurilor.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.