Noul trend din restaurantele româneşti. Cât plătim pentru un meniu ales de cei mai buni bucătari

×
Publicitate

Restaurantele româneşti introduc conceptul de degustare şi le oferă clienţilor noi experienţe culinare. Oamenii nu mai comanda ''a la carte'', ci se lasă pe mâna bucătarului, care gândeşte un meniu fix, de până la 10 preparate.

Astfel de evenimente scot tot mai multe persoane din case. Numai în Capitală, conform unui studiu de specialitate, 74% dintre bucureşteni mănâncă cel puţin o dată pe săptămână în oraş.

Un vin lejer, apoi un spumant care să-ţi stârnească pofta de mâncare. Aşa începe o cină la care toţi cei prezenţi primesc 5 preparate, gândite de chef, pe mâinile căruia se lasa 40 de oameni.

Cele 40 de farfurii sunt montate identic, iar pentru fiecare fel de mâncare a fost ales un tip de vin.'

Preţul acestor cine diferă în funcţie de numărul preparatelor şi de calitatea licorilor. Cu alte cuvinte, puteţi să plătiţi între 150 de lei şi echivalentul a 200 de euro de persoană.

Acest concept nou pentru România a prins în mai toate oraşele mari de la noi.

Andrei, de exemplu, este bucătar chef într-un restaurant din Cluj. La ultima cina organizată de el au participat 42 de persoane, care timp de trei ore au degustat 10 specialităţi, între care colţunaşi din coajă de cartof şi caş afumat, totul aşezat pe fan uscat.

Toate aceste mâncăruri îndrăzneţe au intrat pe piaţa românească şi pentru că tot mai mulţi romani deşi tradiţionalişti accepta să încerce lucruri noi.

Un studiu realizat de un lanţ de restaurante arată că 74% dintre bucureşteni, de exemplu, mănâncă în oraş o dată pe săptămână.

In topul preferinţelor rămâne bucătăria românească, în special în rândul bărbaţilor, urmată de cea italieneasca, mediteraneana sau libaneza, apreciată de femei.

Bugetele variază în medie între 50 şi 100 de lei pentru o masă în oraş, însă cei cu un buget mai mare, spre 200 de lei, aleg bucătăria asiatică sau japoneză. 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61995953
Brandurile din vremea comunismului, afaceri prospere în zilele noastre. ”Scoate emoția copilăriei din noi”

Bicicleta "Pegas", "Eugenia", batonul cu rom, bocancii ”Clujana”, sau pantofii ”Guban” sunt branduri din vremea comunistă, însă unele supraviețuiesc și astăzi.

61995917
Inspectorii au intrat în gospodăria unui bărbat și i-au sacrificat porcii. De unde îi luase

Bărbatul din Maramureş care a vândut mai mulţi porci aduşi din judeţul Bihor în scopul comercializării, a fost identificat de autorităţi şi s-a ales cu dosar penal.

61995051
Slănina, alimentul ideal pentru zilele geroase. Cum recomandă nutriționiștii să o mâncăm

Sezonul friguros aduce o schimbare importantă în meniu. Verdeţurile şi crudităţile sunt însoţite tot mai des de slănină, despre care românii spun că e alimentul ideal pentru zilele geroase.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.