Inspectorii au intrat în gospodăria unui bărbat și i-au sacrificat porcii. De unde îi luase

×
Publicitate

Bărbatul din Maramureş care a vândut mai mulţi porci aduşi din judeţul Bihor în scopul comercializării, a fost identificat de autorităţi şi s-a ales cu dosar penal.

Inspectorii DSVSA au intrat joi dimineaţă în gospodăria lui şi i-au sacrificat 7 din cei 14 porci pe care îi avea de vânzare. Un al doilea focar de pestă porcină a fost identificat joi de inspectori în Ieud.

Inspectorii DSVSA Maramureş au confirmat în urmă cu câteva ore focarul de pestă porcină din cea de-a doua gospodărie din localitatea Ieud.

Bărbatul care a cumpărat porcii din judeţul Bihor este din localitatea Onceşti, judeţul Maramureş. Autorităţile sunt în alertă pentru că acesta a reuşit să vândă 7 porci în mai multe localităţi din judeţ. O altă suspiciune planează de joi şi în Onceşti, unde sunt aşteptate rezultatele probelor trimise la Bucureşti. Oamenii din cele două localităţi au început să îşi taie porcii şi pun la păstrare carnea pentru sărbători.

Bărbatul de 48 de ani din localitatea Onceşti a cumpărat 14 porci din judeţul Bihor, acum câteva săptămâni. A reuşit să vândă şapte, deşi animalele puteau fi purtătoare de virus al pestei porcine.

Autorităţile au declanşat anchete epidemiologice pentru a stopa eventuale focare de infecţie.

"Avem o suspiciune de pestă porcină în această exploataţie. Ieri proprietarul a anunţat medicul veterinar despre îmbolnăvirea unui porc, s-au recoltata probe şi rezultatul este pozitiv, proba a fost trimisă şi la Bucureşti pentru confirmarea diagnosticului", a explicat un reprezentant DSVSA.

Inspectorii DSVSA Maramureş au pornit să verifice toate gospodăriile din Ieud şi Onceşti, cele două localităţi unde s-a confirmat virusul. La controlul făcut în ograda bărbatului care a vândut ilegal porci aduşi din zonele afectate de pestă au lat probe şi, după analizele de laborator, un animal era bolnav. Pentru a elimina focarul, toţi cei 7 au fost eutanasiaţi.

"S-au luat toate măsurile, ancheta este în desfăşurare. În gospodărie existau 7 porci, unul era bolnav şi s-au aplicat măsurile şi lichidat focarul", a explicat un reprezentant DSVSA.

Speriaţi de valul de boală care se extinde cu repeziciune, oamenii din cele două localităţi au început să îşi taie porcii şi să pună carnea la păstrare pentru sărbători.

"Pesta porcină nu porneşte de la Onceşti. E o situaţie disperată, de două zile stăm şi ne gândim dacă să-I ţinem până la Crcaiun, să-I sacrificăm. Şi noi le vom sacrifica ca ce-om mânca. Că nu ne-or da ei", spune o localnică.

Reprezentanţii DSVSA Maramureş continuă verificările în toate gospodăriile unde au fost aduşi recent porci cumpăraţi din alte părţi ale ţării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile amomentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Slănina, alimentul ideal pentru zilele geroase. Cum recomandă nutriționiștii să o mâncăm

Sezonul friguros aduce o schimbare importantă în meniu. Verdeţurile şi crudităţile sunt însoţite tot mai des de slănină, despre care românii spun că e alimentul ideal pentru zilele geroase.

Asistente din Alexandria, acuzate că mâncau semințe în timp ce pacienții agonizau. VIDEO

Câteva asistente și infirmiere de la camera de gardă a Spitalului de Urgență din Alexandria au fost filmate povestind, râzând și mâncând semințe în timp ce pacienții întinși așteptau de zeci de minute să le fie schimbate perfuziile.

Cea mai bună îngheţată din Europa se face la Galaţi. "Woopie ice" a cucerit Parisul

Studenţii Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor au obţinut marele premiu la Paris, la cea mai importantă competiţie a inovatorilor din alimentaţie.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.