Bolnavii de plămâni par condamnaţi la moarte în România. Statul, incapabil să îi ajute

×
Publicitate

Bolnavii de plămâni par condamnaţi la moarte în România. Au trecut câteva luni de când ministerul Sănătăţii a aprobat decontarea transplantului pulmonar la spitalul Sfânta Maria, însă medicii nu au făcut nici o intervenţie.

Iar înţelegerea cu spitalul AKH din Viena s-a restrâns şi doar 5 români se mai pot opera acolo într-un an.

Ceilalţi se roagă să supravieţuiască, în timp ce autorităţile noastre nu sunt capabile să găsească o soluţie.

De 2 ani Ionuţ se lupta cu boală de plămâni. A încercat să facă transplant la spitalul AKH din Viena, însă a fost refuzat, pentru că nu mai sunt locuri libere pentru români.

Spitalul austriac i-a comunicat pacientului înţelegerea pe care a făcut-o cu Ministerul Sănătăţii din România: "...numărul total de transplanturi de plămâni a fost limitat la 5 pacienţi pentru anul 2017 şi alţi 5 pentru anul 2018 (...) cele 5 poziţii pentru pacienţii români pentru anul 2017 au fost deja ocupate".

Iar acest răspuns a ajuns şi la alţi bolnavi care au nevoie de un transplant de plămâni. Clinicile din străinătate nu îi pot opera pe toţi, iar centrul de transplant de la spitalul Sfânta Maria din Bucureşti nu a făcut nici o intervenţie, cu toate că avizele sunt luate. Lipsesc medicamente şi alte lucruri esenţiale.

Dr. Narcis Copcă, manager Sf. Maria: "Nu avem substanţă celsior pentru transportul plămânilor şi alte substanţe. Am făcut cerere la Unifarm, aşteptăm...".

Dr. Cristi Grasu: "Necesarul de medicamente la Sf. Maria este foarte mic, distribuitorii refuză să ne livreze, încercăm să ne asociem cu alte centre şi să luăm împreună cu ele".

Şi nu este singură problema.

Avizul care atestă faptul că doctorul Igor Tudorace poate opera în Romania a expirat. Iar obţinerea unuia nou înseamnă multe luni de plimbat hârtii. Prin urmare nu se ştie când se va putea face transplant de plămâni la Sf. Maria.

De luni întregi, autorităţile române se pierd în acte şi explicaţii, în loc să caute soluţii pentru bolnavi. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant şi ai Ministerului Sănătăţii ridică din umeri, deşi acum cinci luni ministrul Bodog spunea că se poartă discuţii cu spitale din Cehia şi Germania.

Şeful Agenţiei Naţionale de Transplantnu ştie mai nimic, iar ministerul sănătăţii încă aşteaptă răspunsuri.

Dr. Cristi Grasu: "A fost prelungit acordul pe o perioada nedeterminată, putem merge în orice clinică dacă ne primesc...''

Numai că spitalele din străinătate nu operează străini sau nu au locuri pentru ei, iar statul se dovedeşte iarăşi incapabil să-i ajute pe românii bolnavi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61902622
Tânăr mort din cauza unei ”infecții” pe care medicii i-ar fi tratat-o cu perfuzie pentru insolație

Acuzaţii grave aduse medicilor după ce un tânăr de 33 de ani a murit la spitalul din Zalău după două ore de la internare.

61902525
Poziţia Bisericii privind vaccinarea. "Ezitările sunt fireşti"

Patriarhia Română şi-a precizat luni punctul de vedere privind programele publice de vaccinare.

61902506
600 de copii cu malformaţii mor anual pentru că nu au unde să fie operaţi

Copiii bolnavi ai României se sting aşteptând un loc în spital sau medici pregătiţi să-i trateze.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.