Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu: ”15.000 de cetățeni au semnat o petiţie”

61991606
Inquam Photos / George Calin

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în privința situației de la Metrorex, apărută în presă, legată de posibile defecțiuni la materialul rulant și viitoarea instalare a panourilor de siguranță în stații. 

Confirm unui comunicat, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

Avocatul Poporului a luat cunoștință din mass-media de faptul că 15.000 de cetățeni au semnat o petiţie prin care solicită instalarea panourilor de siguranță în stațiile de metrou, pentru securizarea peroanelor. Aceste structuri de siguranță sunt transparente, din plexiglas sau sticlă securizată și sunt folosite pe peroanele din alte ţări pentru a împiedica oamenii să ajungă pe şinele metroului.

Pe de altă parte, conform unor relatări din presă, ar fi fost semnalate nereguli și în ceea ce privește siguranța călătorilor care folosesc metroul. Potrivit unor publicații, „angajații Metrorex descoperă zilnic conductori defecţi, care provoacă scurtcircuite, cablurile electrice cedează săptămânal, iar avariile pot pune în pericol mii de vieţi”. Unul dintre angajați a mărturisit că: „Cele mai grave apar la bieletele antiroliu. Asta ţine instalaţia electrică. Poate duce şi la deraierea trenului”.” - se mai arată în comunicatul de presă al Avocatului Poporului. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Tradiții și obiceiuri de Mărțișor. E un semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului

Tradiții și obiceiuri de 1 martie. Mărțișorul, un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii.  

”Mă așteptau pe holuri cu pungi”. Protest al profesorilor față de cadourile de Mărțișor

În timp ce părinţii se sfătuiesc de zor câţi bani să strângă pentru cadoul de mărţişor dat la şcoală, profesorii şi învăţătorii care doresc un învăţământ de calitate le transmit că nu au nevoie de nimic.

Microfoanele jurnaliștilor PRO TV devin voce pentru nevoia de sânge în România

Pentru a atrage atenția asupra lipsei de sânge în România şi a aduce subiectul donării de sânge într-o prezență constantă pe micile ecrane, Crucea Roşie Română şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională apelează la microfoanele jurnaliştilor.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.