Adulții au plâns când au citit destăinurile unor copii: ”Sufletul meu a rămas julit”

×
Publicitate

Programul extrem de încărcat, stresul adunat peste zi, dar și treburile casnice ne-au transformat în adulți tot mai nervoși și fără răbdare, iar cel mai rău se vede asta în familiile care au copii.

Cei mici, în special de la oraș, suferă că petrec prea puțin timp cu părinții. De altfel, un studiu recent arată că fetele și băieții de la țară simt mai mult nevoia să povestească despre școală, planuri de viitor, sentimente și dorințe.

În Câmpina, o dirigintă le-a cerut unor elevi de clasa a 12-a să scrie ce nu au îndrăznit să le spună vreodată părinților. Inițial anonime, textele au fost apoi tipărite într-o carte, cu acordul lor: "Cea mai mare piatră de pe sufletul meu este cearta voastră, care a durat 4 ani de zile și mi-a omorât toți nervii. Custodie comună - o mare vrăjeală, nimic nu înlocuiește familia.. altceva nu am de zis, căci sufletul meu a rămas julit."

Lucian a povestit cu sinceritate cum divorțul părinților sfâșie sufletele copiilor: "Mama a plâns, bunica a plâns, tata nu îi cunosc relația, că e mai introvertit. A întemeia o familie este o decizie foarte importantă și de preferat să nu ai cale de întors de la ea."

Potrivit unui studiu demarat de compania americană de cercetare Gallup, doar 1 copil din 4 stă o zi întreagă din week-end împreună cu ai lui.

Teodora, elevă: "Îmi e dor să stăm cu toții în camera voastră, în pat să râdem. Banii... cred că este cel mai mizer cuvânt de pe acest pământ. Mereu a fost un motiv de ceartă între noi. "

Adolescenții mărturisesc că după ce au scris ce aveau pe suflet s-au simțit mai ușurați.

Elena, elevă: "Mi se părea așa că o să vorbesc, dar o să vorbesc degeaba, doar pentru mine. În momentul în care am avut oportunitatea să le spun prin carte m-am simțit altfel."

Silviu, elev: "Ce nu le-am spus părinților și le-am spus în carte au fost problemele mele sociale. Faptul că am suferit de anxietate socială."

Adulții au plâns când au citit destăinurile.

Iulian Nedelcu, părinte: "Cu atâția părinți plecați în străinătate, eu fiind unul dintre ei, nu ne dăm seama că am pierdut foarte mult și copiii rămân cu golurile astea în viitor... Situația materială nu include și partea sufletească."

Luisa Denis Stoicescu, profesoară: "Cum să faci un copil să învețe dacă acasă nu e în regulă? Pentru că nu are chef să învețe, el trebuie să aibă un climat de siguranță, să se simtă bine. Când nu ești înțeles de celălalt, verși lacrimi și noi asta am dorit. Eu sigur cred, ca și ei, să schimbăm vieți să fie mai bine pentru fiecare."

Psihologii avertizează că trăim într-un ritm tot mai alert și de multe ori uităm să comunicăm și să ne ascultăm unii pe ceilalți.

Mihaela Ghiorlan, psiholog: "Au mare nevoie să fie ascultați, să știe că cei din jurul lor consideră că opiniile, interesele și tot ceea ce se întâmplă cu ei este important și pot să capteze atenția părinților."

Cercetarea Gallup arată că 39% dintre copiii intervievați au răspuns că mama și tata au uitat să se mai joace cu ei. Datele au fost colectate de la peste 1000 de copii români, din toate regiunile și clasele sociale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62019146
Surpriză pentru elevii unui liceu din Timișoara: scări vopsite ca niște clape de pian

Elevii unui colegiu de artă din Timișoara vor ajunge de acum în sălile de clasă urcând pe clape de pian.

62019065
Prăpăd în livezi din cauza zăpezii. Cum pot obține pomicultorii despăgubiri de la stat

Este prăpăd în multe dintre livezile din sudul ţării din cauza ninsorilor abundente de la începutul anului. Pomii s-au rupt sub greutatea zăpezii, iar în multe cazuri proprietarii trebuie să îi taie cu totul.

62019063
Un român dă sub 5 lei pe lună pentru săpun. Doar bulgarii stau mai rău ca noi

Cu gripă sau fără românii nu ţin prea mult la igiena personală. Potrivit INS, un român dă mai puţin de 5 lei pe lună pentru săpun.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.