Scoala a inceput cu un dezacord ministerial, cu elevi emotionati si parinti mult mai atenti

×
Publicitate

Pentru 3,2 milioane de elevi romani a inceput scoala. Unii, vor tine minte aceasta zi drept prima dintr-un lung sir in care vor avea obligatii, iar parintii vor astepta de la ei note mari.

Pentru altii a fost doar un prilej de a-si revedea colegii si de a planui un nou chiul. Singurul optimist este ministrul Daniel Funeriu, care da de inteles ca s-a terminat cu vacanta din educatie si asteapta mai multa rigoare.

Dincolo de temeri, amenintari si promisiuni, cam toti copiii s-au prezentat la festivitati cu un surs pe buze. Li s-a sters dupa ce au aflat ca in curand vor da foarte multe teste.

Pentru boboci se incheie viata in puf. Pentru sistemul de invatamant, in general, ar trebui sa inceapa o noua era daca nu vrem sa ramanem vesnic pe un teren accidentat.

Emotiile si-au spus desigur cuvantul. Insusi ministrul Funeriu a pierdut o lupta cu acordul de gen, insa a castigat simpatia celor care-l asteptau: "Marea mea rugaminte, stimate doamne si stimate domni parinti..."

S-a prezentat la festivitate cu zece minute inainte de ora anuntata, asa ca parintii i-au dat zambind, pentru purtare, un punct in plus. Doar sonorizarea a intervenit brutal in discurs: "Declar asadar deschis acest an.... scolar. Doamne ajuta!"

Eliberat apoi de barierele tehnice, Funeriu a tinut sa semneze condica la clasele I. 

Curg rauri de lacrimi, desi scolarii abia au luat loc in banci. Cu atat mai mult cu cat ii asteapta din acest an noi rigori pe care parintii ramasi in curtea scolii le dezbat indelung. De la clasa intai si pana la a XII-a apare o ora saptamanala de lectura, dictare si intelegerea a textului. La gimnaziu pare un ajutor binevenit si e acceptata din start. In licee insa multi se vor rusina.

Fapt confirmat de studiile europene - 40% dintre elevii romani abia citesc sau pricep foarte greu sensul cuvintelor. Adevarul gol golut va putea fi vazut din nou peste doua saptamani, cand va fi introdus tot in premiera un test scris general. Valabil de la clasa I pana intr-a XII-a din toate materiile, pentru ca nivelul real al elevilor sa nu mai produca surprize.

Rezultatele vor fi dezbatute in sedinte cu parintii si trecute apoi intr-o fisa individuala a elevului. Aceasta il va urmari pana in iunie. Liceenii traiesc insa in prezent. Si in timp ce asculta absenti imnul si atunci cand trimit entuziasti noutati in contul de Facebook.

Singurii care nu au astfel de griji sunt elevii din invatamantul privat care de luni s-au intors si ei in banci. Cu mult mai mult entuziasm fata de colegii lor de la stat. In prezent 70.000 de elevi invata in sistemul privat.

Obiceiul de a pleca de la ore e mostenit evident de la colegii mai mari. Numai ca exemplul lor a fost crunt pedepsit la examenele de bac din aceasta vara cind s-au inregistrat cele mai proaste rezultate din istorie.

''In Liceul de Metrologie Traian Vuia, 10% dintre elevi au ramas repetenti in anul scolar precedent. Promovarea la bacalaureat a fost de numai 22%. Se pune intrebarea daca cei care incep acum anul terminal vor fi o noua generatie de sacrificiu sau primii care-si vor schimba soarta.''

Pentru inceput cei vazuti acum ca exemple in acest liceu nu prea au cu ce sa se mandreasca.

Sunt multumiti de notele mediocre si pentru ca de-a lungul scolii au fost invatati de profesori la randul lor mediocrii. Acest an e primul in care nu au mai fost primiti la catedra cei care au luat note de 2 si de 3 la examene. Sunt insa multi care de abia au obtinut 5 si care predau de azi la catedra. Cum cei buni nu mai vor sa intre in sistem, inspectorii s-au chinuit pana in ultimul moment sa acopere posturile.

Intrebarea "cati necalificati intra in sistem" ii supara inclusiv pe sefii din minister.

Numai ca titularii sunt mai demotivati ca niciodata. Aceasta doamna, cu 29 de ani de experienta, ne-a spus cu ochii inlacrimati ca regreta intrarea in invatamant.

"Azi am luat clasa a IX-a si ca sa-i primesc cum se cuvine le-am luat niste bomboane. Te rog sa ma crezi ca m-am imprumutat cu un milion ca sa le iau bomboane. Nu mi s-a intamplat niciodata", spune Georgeta Rujan, profesor de stiinte economice.

Daca posturile de dascal au fost acoperite cu chiu cu vai, probleme mari sunt la personalul auxiliar, in special in gradinite.

E jale la infirmire, femei de serviciu, adminitratori, contabili, paznici, fochisti, mecanici. Au plecat. Pentru 500 de lei ce sa faca?, spune Cristian Ionescu, director la Administratia Scolilor sector 6.

Ne asteapta asadar, in Educatie, un an mai greu ca niciodata care ne va demonstra in ce masura cutremurul din invatamant din aceasta vara ne-a invatat sau nu ceva.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
"F....K SCHOOL!" Mesaj pe tricoul unui elev din Timisoara. Moda la adolescenti in prima zi de scoala

Tricouri mulate, blugi, camasi decoltate si fuste scurte. Asa au aratat elevii de liceu, in prima zi de scoala. Unul dintre tineri a afisat chiar un mesaj mult mai indraznet.

"Castig 50-60€/zi". Mirajul Spaniei inca ii fascineaza pe romani.Pleaca cu zecile la cules de fructe

In timp ce tara toata arata ca o parloaga, iar birturile sunt pline, romanii cu drag de munca pleaca peste mari si tari. Au prins contracte frumoase la cules de fructe in Italia, dar chiar si in Spania pe baza de contract.

Ministrul Funeriu nu vrea nicio deschidere de an scolar fara intonarea a cel putin 4 strofe din imn

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a cerut inspectorilor scolari generali ca la festivitatile sau evenimentele de la deschiderea anului scolar din toate unitatile de invatamant sa fie intonat imnul national, cel putin patru strofe.

Recomandări
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Variantele pe care le are la dispoziție judecătorul

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.