34 de grădiniţe s-au deschis în București pentru perioada verii. Ce trebuie să știe părinții

×
Publicitate

Grădinițele de stat s-au deschis, miercuri, pentru perioada verii, spre bucuria copiilor, care își pot întâlni prietenii, dar și a părinților, care nu aveau cu cine să îi lase pe cei mici.

Față de anii trecuți, acum funcționează mai multe grădinițe de vară, pentru a putea fi respectate măsurile de siguranță impuse de autorități.

Reporter: "Cât de dor ţi-a fost de doamnă?
Copil: "Cât de dor îmi e de mami. la fel de dor"

Chiar dacă despărţirea de părinţi a fost mai grea, prima zi de grădiniţă le-a adus multe bucurii copiilor. Înainte de orice însă, şi-au amintit de regulile de protecţie:

Directoare gradiniță din sectorul 2: "Într-adevăr, exista dorinţa de a socializa cu ceilalţi copii. Am reuşit să facem nişte jocuri de la distanţă şi să spunem că ducem mâinile şi transmitem dragoste, afecţiune şi ne strângem în braţe de la distanţa"

În sectorul 1 din Capitală în această vară vor fi deschise 13 grădiniţe.

Ioana Costea, directoare grădiniţa sectorul 1: "Spaţiul din săli l-am împărţit la 4,5 metri şi să iasă numărul de copii. Avem spaţii cu 10 copii, spaţii cu 12 copii. Şi în spaţiul de dormit trebuie respectaţi cei 2 metri. Se mănâncă în sălile de grupă. Norocul este că avem câte 2 spaţii pentru fiecare grupă în parte."

Sergiu Gheorghe, director administraţia unităţilor de învăţământ, sector 1: "Am dotat cu termo scannere. Există 2 trasee de intrare şi ieşire. Avem în subordine grădiniţe care au saline, bazine de înot astfel încât aceste activităţi prielnice pt copii le pot face în incinta unităţilor de învăţământ."

Şi spaţiile de joacă din exterior au fost reamenajate.

La o grădiniţă din sectorul 2 locul de joacă a fost împărţit în compartimente şi au fost trasate săgeţi pt distanţarea socială, astfel încât copiii care fac parte din grupe diferite, să nu se intersecteze între ei.

Potrivit inspectoratului şcolar, în Capitala sunt deschise pe timpul verii 34 de grădiniţe.

sectorul 1- 13 grădiniţe deschise
sectorul 2- 4 grădiniţe
sectorul 3 - 1 grădiniţa deschisă
sectorul 4- 4 grădiniţe deschise
sectorul 5- 7 grădiniţe deschise
sectorul 6- 5 grădiniţe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62134466
Veste bună pentru cei care stau locuințe în baza Legii 112. Ce vor primi gratuit de la stat
Veste bună pentru cei care au cumpărat locuințe în baza Legii 112 ori pentru cei care le-au luat apoi de la ei.
62134285
Revoltă într-o comună din Mureș. Un loc de veci a fost vândut cu 5.000 de lei
Revoltă într-o comună din județul Mureș, unde un loc de veci în cimitirul din sat a fost vândut cu 5 mii de lei.
62133870
Bucureștiul s-a topit de căldură. Cum s-au relaxat cei care nu au ajuns la mare
Rămași în Capitala care s-a topit ieri de căldură, bucureștenii au căutat azi-noapte să se răcorească. După lăsarea întunericului, când soarele nu mai ardea, iar vântul adia plăcut, oamenii au luat cu asalt terasele și parcurile.