22 aprilie 1990, revolutia de dupa Revolutie. “Golaniada”, cea mai ampla demonstratie anticomunista dupa caderea comunismului

I s-a spus “Golaniada”, de la termenul “golan” folosit frecvent de puterea din acea perioada pentru a-i caracteriza pe protestatari.

A scos zeci de mii de oameni in Piata Universitatii din Bucuresti in fiecare seara si este considerata cea mai ampla manifestatie anticomunista de dupa caderea comunismului de la Bucuresti. S-a sfarsit in batai, teroare, minciuna si sange, in 13-15 iunie, in timpul primei mineriade, un adevarat razboi civil urban.

Daca in alte tari din estul Europei trecerea de la un regim totalitar la democratie s-a facut de cele mai multe ori pasnic, in Romania, Revolutia din 1989, soldata cu mii de morti si raniti si uciderea cuplului dictatorial, si evenimentele care au urmat in anii '90 reprezinta o pagina inca nedeslusita a istoriei recente, pentru care se mai cauta explicatii si vinovati.

Impuscarea sotilor Ceausescu nu a insemnat trecerea automata de la comunism la democratie. Presedintele tarii era Ion Iliescu, cel care jucase un rol esential in rasturnarea regimului totalitarist de la Bucuresti, dar care facuse parte din el. Infiintase un partid mamut – FSN, pe modelul fostului PCR si cu reprezentanti ai fostei nomenclaturi comuniste.

Pe langa interzicerea manifestatiilor impotriva regimului nou instalat si a manipularii presei, momentul care a scos din nou Romania in strada a fost interzicerea revenirii Regelui Mihai in Romania, personaj istoric perceput ca salvator, dar si cea mai mare amenintare pentru noua clasa politica de la Bucuresti.

In seara zilei de 22 aprilie 1990, grupuri de tineri s-au adunat in Piata Univestitatii din Bucuresti si sa protesteze fata de evolutiile de dupa momentul 1989. In urmatoarele zile, numarul acestora s-a marit considerabil, zeci de mii de persoane trecand in fiecare seara pe la “kilometrul zero al democratiei”.

Insulta presedintelui de atunci, care ii cataloga pe protestatari drept “golani” si “huligani”, a devenit cartea de vizita a celor din piata, care si-au revendicat dreptul de a fi “golani de buna-credinta”, “golani titrati", mini-golani”, “golan muncitori” sau “golani alergici la rosu”.

Facultatea de Arhitectura a devenit “Facultate de golani”, iar “Imnul golanilor”, al lui Cristian Paturca a rasunat in piata in toata aceasta perioada. In fiecare noapte, "golanii" din piata cantau: "Mai bine haimana, decat tradator/Mai bine huligan, decat dictator/Mai bine golan, decat activist/Mai bine mort, decat comunist". In piata s-au repetat obsesiv si “Ruga” si “Vino, Doamne” ale lui Vali Sterian.

Balconul Universitatii - “Tribuna Democratiei”

Un discurs al presedintelui Ion Iliescu, in care manifestantii sunt catalogati drept “huligani” a scos si mai multi tineri in strada. Sute de mii de oameni au trecut prin piata pana in 13 iunie, cand miscarea a fost inabusita de minerii din Valea Jiului, chemati la Bucuresti, si de fortele de ordine.

La initiativa Ligii Studentilor, condusa de Marian Munteanu, un student al Facultatii de Litere perceput ca fiind liderul si coordonatorul evenimentelor din acea perioada, balconul Univesitatii a fost deschis pentru oricine voia sa-si exprime punctul de vedere. A fost momentul culminant al manifestatiilor, sute de personalitati si oameni obisnutii trecand pe la “Tribuna Democratiei”.

“Personalitatile au avut un rol crucial – ma refer la adevaratele personalitati. Mesajele lui Eugen Ionescu, Petre Tutea, al Parintelui Staniloae au reprezentat mai mult decat un sprijin, inalta lor protectie spirituala aruncand in derizoriu etichetele pe care ni le-au pus unii politicieni. De asemenea, adeziunea entuziasta a unor cunoscuti scriitori si oameni de cultura ca Ioan Alexandru, George Munteanu, Sorin Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana sau prezenta unor mari artisti, ca Leopoldina Balanuta, Ioana Radu, Victor Rebengiuc... Sau cand a venit Gheorghe Zamfir… In Piata Universitatii nu veneau partide, ci oameni. Oameni de valoare sunt in toate partidele. Gheorghe Zamfir a venit simplu si mi-a zis: “Vin de la Paris, am condus doua zile sa ajung aici, trebuie neaparat sa vorbesc oamenilor!” Si a vorbit senzational”, declara Marian Munteanu intr-un interviu din 2003, pentru revista Flacara.

Protestatarii cer libertate de exprimare si o presa care sa nu fie manipulata, indepartarea fostei nomenclaturi comuniste de la putere, judecarea celor vinovati pentru pierderile de vieti omenesti din decembrie '89 si adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara (interzicerea dreptului fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de securitate de a candida al alegeri).

Toate aceste cerinte au iritat puterea de la acea vreme si, in ciuda eforturilor unor personalitati ca Ion Caramitru sau Andrei Plesu de a mijloci un dialog intre Ion Iliescu si manifestanti, acesta a fost unul mimat si fara rezultat.

Piata Universitatii, agora democratiei

In Piata Universitatii s-a scandat, s-a cantat - a existat un intreg repertoriu cu cantece compuse special pentru acele evenimente, pe genunchi, in mijlocul manifestantilor, s-au organizat spectacole, s-a mancat, s-a dormit. In Piata Univestitatii, oamenii au tinut discursuri anticomuniste si impotriva puterii si si-au declarat solidaritatea unii fata de altii, indiferent de clasa sociala din care faceau parte.

Prin Piata Universitatii s-au perindat de la profesori universitari, la muncitori, de la scriitori si actori, la studenti sau parinti care isi ingropasera copiii in decembrie 1989. Spatiul in care a inceput si Revolutia din 1989 in Bucuresti a devenit simbolul celor care se impotrivesc sistemului si a ramas pana in ziua de astazi “kilometrul zero” de unde romanii isi striga nemultumirea.

Protestele de la Univestitate, cele mai ample din Europa de Est, dupa caderea regimurilor comuniste, s-au sfarsit brutal cand Iliescu a chemat minerii in Capitala, pentru a curata piata. Mineriada din 13-15 iunie ramane un alt capitol al istoriei neinchis si care inca doare.

Si pentru care inca se cauta vinovatii. In martie, Instanta Suprema a decis redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, la 25 de ani de la evenimente, perioada in care au fost emise mai multe decizii de neincepere a urmarii penale, iar unele victime au ajuns sa fie despagubite la CEDO in absenta unei hotarari judecatoresti in tara.

Articol recomandat de sport.ro

Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"