O femeie și-a turnat diluant pe cap și a amenințat că își dă foc în fața primarului din Pașcani

SMURD Iași
Facebook/I.S.U.J. Iaşi - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Iaşi

O femeie din Pașcani a amenințat, joi, că își dă foc, chiar în fața primarului din Pașcani.

Femeia deține un chioșc într-o piață, dar urmează să fie evacuată, acesta fiind motivul protestului.

Presa locală scrie că femeia a fost în audiență la primar, iar apoi a scos o sticlă de diluant și și-a turnat-o pe cap, amenințând că-și va da foc.

Ea a renunțat la forma extremă de protest când a văzut că primarul nu cedează la amenințările sale, conform News Pașcani.

Însă femeia a leșinat din cauza mirosului de diluant și a fost transportată la spital.

Citește și
Primul vas de croazieră a plecat din Veneția după mai bine de un an. Localnicii au protestat vehement
Primul vas de croazieră a plecat din Veneția după mai bine de un an. Localnicii au protestat vehement

"Astăzi (n.red. - joi), la audiențe am avut un eveniment nefericit, a venit o doamnă care a reclamat faptul că a fost amendată astăzi de către Poliția Locală pentru ocuparea domeniului public fără forme legale. Am fost în piața vale ieri, într-o vizită, am constatat că în fața ușii de intrare – ieșire din hala din vale erau depozitate niște mese, niște baxuri, materiale. Am rugat să fie eliberată zona pentru motive de siguranță.

Acolo este o cale de evacuare, Doamne ferește, de un incendiu, lumea nu are pe unde să fugă de acolo! Și am spus 'asta nu este de glumă', până mâine să eliberați acea zonă din fața ușii. Astăzi când am fost din nou nu era eliberată zona. În consecință, cei de la Poliția Locală au aplicat o amendă. Doamna a venit foarte nemulțumită pe motiv că a primit amendă, și a făcut un gest necumpătat, a spus că ea vrea să își dea foc”, a declarat primarul Marius Pintilie.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Protest al transportatorilor. Camioanele vor circula cu cel mult 10 km/h pe mai multe șosele, inclusiv autostrada A1
Protest al transportatorilor. Camioanele vor circula cu cel mult 10 km/h pe mai multe șosele, inclusiv autostrada A1

Centrul Infotrafic avertizează că pe mai multe artere principale din ţară au loc proteste ale transportatorilor, camioanele urmând a circula cu viteze reduse, astfel încît traficul va fi îngreunat.

Primul vas de croazieră a plecat din Veneția după mai bine de un an. Localnicii au protestat vehement
Primul vas de croazieră a plecat din Veneția după mai bine de un an. Localnicii au protestat vehement

Un ochi râde, altul plânge. După o întrerupere de 17 luni, cauzată de pandemie, în Veneția a apărut prima navă de croazieră, pe care s-au îmbarcat sute de turiști pentru o călătorie de șapte zile în apele Mediteranei și ale Adriaticii.

Recomandări
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni
De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni

Toată România este prinsă în aceste zile într-un ”clopot de gheață”. Un bărbat din Iași a murit după ce a fost găsit în hipotermie în casa neîncălzită de mai multe zile. Iar accidentele pe șoselele acoperite de polei au provocat numeroase victime.

Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate
Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate

Doi români au fost răniți ușor în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, a precizat MAE. Cei doi sunt în afara oricărui pericol.