Femeia din Dej care și-a lăsat copilul de 9 ani să moară mâncat de viermi, condamnată la peste 18 ani de închisoare

Femeia din Dej care și-a lăsat copilul de 9 ani să moară mâncat de viermi, condamnată la peste 18 ani de închisoare

Femeia din Dej care și-a lăsat anul trecut copilul de 9 ani să moară în chinuri groaznice, plin de răni și mâncat de viermi, a fost condamnată în primă instanță la 18 ani și 2 luni de închisoare.

 

Femeia a fost condamnată la 18 ani și 2 luni de închisoare pentru rele tratamente aplicate minorului sub forma omorului calificat.

Femeia nu și-a recunoscut niciodată fapta, iar sentința poate fi atacată, scrie Monitorul de Cluj.

Pe lângă mama copilului, în acest caz mai sunt achetați concubinul femeii și bunica minorului, ambele persoane locuind în același apartament. Concubinul femeii este în arest la domiciliu după ce a săvârșit și o altă faptă penală, în timp ce bunica este sub control judiciar.

Citește și
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Președintele CJ Cluj, despre viermii din mâncarea Spitalului de Copii: Subiect inventat. Nu erau din pateu, ci de la fructe

Băiatul în vârstă de 9 ani a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cluj pe 24 iulie 2020, direct în Terapie Intensivă, după ce a fost găsit acasă mâncat de viermi și muște, cu unele părți din corp aflate în putrefacție. A stat intubat și a fost ventilat mecanic, însă organele i-au cedat pe rând.

Mama copilului a fost reținută, iar apoi arestată pentru 30 de zile. Inițial, în fața procurorilor nu a putut să dea explicații apoi - spun anchetatorii - ar fi bâiguit doar că cel mic ar fi refuzat să se ridice din pat și nu a considerat că ar fi așa grav.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Copilul închis într-o cușcă alături de șerpi uriași și șobolani era într-un mediu „sigur”, susțin părinții în fața instanței
Copilul închis într-o cușcă alături de șerpi uriași și șobolani era într-un mediu „sigur”, susțin părinții în fața instanței

Părinții care și-au obligat copilul de aproape doi ani să locuiască într-o cușcă, alături de șobolani, șerpi și viermi, susțin în fața instanței că acela era cel mai sigur loc pentru el.

Președintele CJ Cluj, despre viermii din mâncarea Spitalului de Copii: Subiect inventat. Nu erau din pateu, ci de la fructe
Președintele CJ Cluj, despre viermii din mâncarea Spitalului de Copii: Subiect inventat. Nu erau din pateu, ci de la fructe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat marți că viermele din pateul primit de o mamă la Spitalul de Copii ar fi provenit de fapt de la niște fructe și sugerează că mama a înscenat această situație.

Copii internați printre gândaci și hrăniți cu pateu cu viermi la un spital din Cluj-Napoca
Copii internați printre gândaci și hrăniți cu pateu cu viermi la un spital din Cluj-Napoca

Înregistrare scandaloasă, făcută la Spitalul de Pediatrie numărul 1, din Cluj-Napoca. O mamă internată de câteva zile cu copilul a filmat ce au primit la cină - un cub de unt și o jumătate de conservă de pateu, din care a ieșit un vierme.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.