Președintele CJ Cluj, despre viermii din mâncarea Spitalului de Copii: Subiect inventat. Nu erau din pateu, ci de la fructe

62113319

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat marți că viermele din pateul primit de o mamă la Spitalul de Copii ar fi provenit de fapt de la niște fructe și sugerează că mama a înscenat această situație.

Tișe a spus că subiectul a fost ”inventat” de niște persoane ”cu interese la alegerile locale”, care nu găsesc însă și soluții la problemele pe care le sesizează, informează Monitorul de Cluj.

”Informația am aflat-o din presă, pentru că asta a și fost ideea, de a fi folosită de către respectivul parlamentar în scop electoral, evident.


Probabil, o parte din cei care au inventat acest subiect au interese la alegerile locale, cu siguranță îi vom găsi candidați pe cei care exploatează astfel de subiecte.


De ce nu găsesc și soluții atunci când au o problemă? Ați auzit de vreun parlamentar de Cluj, cu mici excepții, care să aducă bani la spitalele din județul nostru? Fiecare merge și constată că nu e curățenie cum ar dori el și sesizează public că nu corespunde cerințelor pe care el și le imaginează.


Există astfel de personaje care defapt nu au soluții la nimic și nu sunt băgați în seamă, pentru că ei încearcă să dea vina pe restul politicienilor ca să arate oamenilor cât de răi sunt ceilalți, dar ei nu au nicio soluție”, a spus Tișe, la un post local de radio.

Oficialul clujean nu a negat existența viermilor din mâncarea destinată copiilor, dar a insistat că aceștia nu proveneau din pateurile servite de spital, aflate în termenul de valabilitate, ci de la niște fructe. Tișe a sugerat, de altfel, că mama a înscenat această situație.

”După ce am văzut acea informație, am solicitat un control intern, după care am trimis corpul de control al președintelui consiliului județean într-o verificare.
În același timp, DSP-ul a demarat un control ca urmare a faptului că sesizarea a ajuns și la prefectură.


Din controlul nostru, pateul respectiv era în termen de garanție, avea termenul de valabilitate până în 2023. Nu putea în acea cutie capsulată să trăiască un vierme viu.


În urma anchetei, s-a constatat că acest vierme era de la alt aliment, respectiv de la niște fructe, care erau depozitate în același sertar cu bucata de pateu, care nu fusese consumat de doamna care a filmat în ziua în care l-a primit”, a mai transmis Tișe.

Alin Tișe a criticat gestul femeii care a publicat clipul video, spunând că aceasta ar fi trebuit să se adreseze conducerii spitalului.


”De îndată ce acea doamnă a sesizat neregula, ar fi trebuit să facă o plângere la conducerea spitalului.
Nu, din păcate, sesizarea s-a făcut direct către presă, care a mediatizat acest caz, ceea ce demonstrează că scopul pentru care a fost făcut tot acest demers este acela de a crea o derută, o îngrijorare”, a spus președintele CJ Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Vlad Voiculescu, despre colaborarea tatălui său cu Securitatea: „Sigur a făcut greşeli”

Vlad Voiculescu afirmă, după apariţia deciziei instanţei care atestă colaborarea tatălui său cu Securitatea, că de câţiva ani greşeli ale unor membri ai familiei sale sunt scoase la suprafaţă pentru a demonstra că toţi sunt la fel şi ca intimidare.

Gafă amuzantă. A spus ”condamnat”, în loc de ”comandant”, de față cu un lider PSD condamnat

Un incident relativ amuzant a avut loc anul acesta, la festivitățile organizate în comuna Gorgota din județul Prahova, cu ocazia Zilei Unirii.

Lista „zonelor roșii”. Românii întorși din aceste regiuni vor intra automat în carantină

Autoritățile române au publicat lista localităților și regiunilor pentru care se instituie măsura carantinei sau auto-izolării la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, față de cetățenii care ajung în România din aceste zone.

Recomandări
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, este primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan îl va primi astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Vama Isaccea, redeschisă după atacul cu drone de la Orlivka. Bacul circulă din nou pe Dunăre

Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea s-a redeschis miercuri seară, după ce a fost reluată traversarea Dunării cu bacul.