Fata de 17 ani care a fost stropită cu benzină și incendiată este în stare foarte gravă

×
Codul embed a fost copiat

Fata de 17 ani din județul Mehedinți, care a fost stropită cu benzină și incendiată, se află în stare gravă, iar la această oră ea respiră doar cu ajutorul aparatelor medicale.

Managerul Spitalului de Urgență din Drobeta Turnu Severin, doctorul Radu Iman, a declarat că adolescenta a fost dusă de urgență la Craiova, deoarece în Severin nu există o secție medicală dedicată marilor arși.

”Starea tinerei este destul de gravă. Ea a ajuns în cursul nopții la noi la spital, s-a făcut toaleta primară chirurgicală, a fost intubată la UPU și mutată în reanimare. Ea este îngrijită, este perfuzată, dar acum, chiar de un sfert de oră, am transferat-o cu elicopterul la Craiova. Acum este în drum spre Craiova.

Noi aveam de gând să o transferăm, dar noi nu avem un spital de arși, un compartiment special pentru marii arși. A durat puțin, pentru că a intervenit Ministerul Sănătății și i-a găsit un pat liber la Craiova, și acum bolnava zboară la Craiova.” - a spus medicul la Digi 24.

Doctorul Iman a mai spus că rănile provocate de foc sunt foarte mari, în proporție de aproximativ 90 % din suprafața corpului.

Citește și
Piroman prins cu ajutorul camerelor de supraveghere. Ce făcea în timp ce pompierii se luptau cu flăcările
Piroman prins cu ajutorul camerelor de supraveghere. Ce făcea în timp ce pompierii se luptau cu flăcările

”Este suprafață foarte mare, 80-90 %. Practic, fata a fost incendiată. S-a aruncat benzină pe ea și i s-a dat foc. Arsurile sunt de gradul I, II și III - ce am putut evalua așa, la prima vedere. S-ar putea să fie mai profunde și încă nu se văd. Dar, oricum, suprafața este foarte foarte foarte mare. Este intubată. Starea este critică. Ea, acum, respiră cu aparatele.” - a mai spus managerul spitalului din Severin.

Cel care a stropit-o cu benzină și i-a dat foc este un bărbat de 45 de ani, care a fost deja reținut de poliție.

Acesta este un fost condamnat pe viață la închisoare, pentru mai mute crime, dar care a fost eliberat în mai 2019, în baza recursului compensatoriu. El era prieten cu tatăl fetei.

Cei doi - bărbatul de 45 de ani și fata de 17 ani - țineau legătura pe rețelele de socializare.

Mai mult decât atât, acum o săptămână, fata a depus o plângere pentru viol împotriva lui, după care a fost luată în grijă de Protecția Copilului. Cu toate acestea, bunica și fratele au venit și au luat-o acasă pe semnatură.

Cu doar 2 zile înainte să comită oribila faptă, suspectul ar fi postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, în care a transmis .. ”adio”.

"Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi sunteți alături și bunul Dumnezeu să ne dea la toți de acum înainte după inima și sufletul nostru, să fiți sănătoși, vă iubesc. Adio!" - a spus acesta.

Din primele concluzii ale anchetei reiese că cel care a intervenit a fost chiar fratele victimei, tot minor, care a reușit să stingă focul. 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Fată de 17 ani din Mehedinți, incendiată cu benzină de un bărbat cu care vorbea pe rețele sociale
Fată de 17 ani din Mehedinți, incendiată cu benzină de un bărbat cu care vorbea pe rețele sociale

O fată de 17 ani din localitatea Dârvari, județul Mehedinți, a fost incendiată de un bărbat care a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Cei doi se cunoscuseră online și discutau pe rețelele de socializare, scrie HotNews.

Piroman prins cu ajutorul camerelor de supraveghere. Ce făcea în timp ce pompierii se luptau cu flăcările
Piroman prins cu ajutorul camerelor de supraveghere. Ce făcea în timp ce pompierii se luptau cu flăcările

Un bărbat de 51 de ani din Brăila a fost prins de polițiștii locali cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din oraș, după ce a incendiat un modul de colectare selectivă a deșeurilor.

Protestatarii au incendiat o casă în care se afla un copil și au blocat accesul pompierlilor
Protestatarii au incendiat o casă în care se afla un copil și au blocat accesul pompierlilor

Scene șocante au avut loc duminică dimineață în statul american Virginia. Protestatarii au incendiat o locuință în care se afla un copil și apoi au blocat accesul pompierilor, potrivit New York Post.

Caz revoltător. O femeie, arestată, după ce și-ar fi incendiat mașina în care se afla copilul ei de 14 ani. Ce a urmat
Caz revoltător. O femeie, arestată, după ce și-ar fi incendiat mașina în care se afla copilul ei de 14 ani. Ce a urmat

O femeie din Carolina de Sud, SUA a fost arestată, după ce ar fi dat foc în mod intenționat mașinii sale în care se afla copilul ei în vârstă de 14 ani.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.