Bărbat omorât în Piatra Neamț de o fată de 16 ani pe care încerca să o violeze

×
Codul embed a fost copiat

O fată de 16 ani l-a înjunghiat mortal pe un bărbat de 41 de ani, luni noapte, în apartamentul acestuia, iar adolescenta susţine, în fața anchetatorilor, că ar fi fost în autoapărare.

Bărbatul ar fi încercat să o violeze. Ar fi chemat-o acasă la el ca să discute despre un loc de muncă în străinătate, dar acolo, susţine fata, ar fi fost sechestrată şi atacată.

Oamenii din bloc s-au alarmat când au auzit ţipete din apartamentul închiriat de bărbatul de 41 de ani.

„Se auzea un ţipat ca de copil şi două bufnituri.”

„Era târziu, după 12, am văzut maşini pe poliţie, m-am întâlnit cu două femei care mi-au zis că au auzit ţipete de ajutor.”

Citește și
Alexander Zudor
Actorul Alexander Zudor a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol și tentativă de viol

Chiar fata de 16 ani a sunat la 112 şi a anunţat că l-a înjunghiat mortal pe bărbat şi că îi aşteaptă pe poliţişti, ascunsă într-o cameră. Potrivit agenţilor, un echipaj a ajuns acolo după aproape o oră. Pentru că nu aveau informaţii precise, au spart uşile de la două apartamente, până să o găsească pe adolescentă.

Vecin: „Mi-au spart uşa, au intrat peste mine, au căutat, m-au întrebat dacă am sechestrat pe cineva.”

Cei de la Ambulanţă au constatat apoi decesul bărbatului.

Fata le-a povestit anchetatorilor că ar fi găsit luni pe Internet un anunţ de angajare în străinătate. Aşa s-a întâlnit cu bărbatul de 41 de ani şi a mers cu el ca să discute oferta. Adolescenta provine dintr-o familie sărmană, de lângă Piatra Neamţ.

Bărbatul ucis provenea din judeţul Braşov, dar se mutase de multă vreme în Piatra Neamţ cu mama sa. Până de curând, lucrase la o firmă care transporta persoane în străinătate şi avea şi un atelier de reparaţii auto.

„Un om la locul lui, calm, liniştit, muncitor, nu aş crede aşa ceva. Nu cred că ar fi în stare să violeze un copil, de 16 ani. Nu ştiu ce să zic, ce s-o fi întâmplat acolo”, spune un prieten al bărbatului.

Anchetatorii continuă cercetările în dosarul de omor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
După 40 de ani, o femeie din Marea Britanie născută în urma unui viol obţine condamnarea tatălui ei biologic
După 40 de ani, o femeie din Marea Britanie născută în urma unui viol obţine condamnarea tatălui ei biologic

Justiţia britanică l-a condamnat pe un bărbat de 74 de ani pentru un viol comis asupra unei minore în urmă cu peste 40 de ani, graţie "determinării" fiicei sale biologice născute în urma acelei infracţiuni, care a furnizat anchetatorilor o probă de ADN.

Actorul Alexander Zudor a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol și tentativă de viol
Actorul Alexander Zudor a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol și tentativă de viol

Actorul Alexander Zudor, care la sfârşitul anului trecut ar fi violat o tânără şi ar fi încercat să agreseze alte două femei, a fost condamnat, luni, în primă instanță, la 7 ani de închisoare.

Un tânăr din Iași a intrat cu forța în casa unei femei de 65 de ani și a încercat să o violeze
Un tânăr din Iași a intrat cu forța în casa unei femei de 65 de ani și a încercat să o violeze

O femeie de 65 de ani din judeţul Iaşi a trecut prin spaima vieii sale când în toiul nopţii un tânăr de 20 de ani a intrat cu forţa în casa ei, şi a început să o lovească.

Recomandări
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO

Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice, au declarat joi oficialii militari și de securitate ucraineni, potrivit Sky News.

Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone
Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone

Prima zi de Crăciun a adus vreme rece, zăpadă și ger. La munte, vântul a suflat cu putere, iar pe șosele turiștii s-au trezit într-un scenariu pentru care nu erau pregătiți.

Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor
Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor

Sezonul de gripă a început mai devreme anul acesta, iar autoritățile au emis deja o alertă epidemiologică. Asta după ce timp de trei săptămâni numărul cazurilor a crescut alarmant și a fost înregistrat și primul deces.