Tătaru, despre situația de la ATI: "Avem 1.200 de paturi, cu extensie până la 1.500"

62154964
Pro TV

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Constanţa, că la Terapie Intensivă sunt la nivel naţional, pentru pacienţii cu COVID-19, "1.200 de paturi cu extensie până la 1.500".

Tătaru a menţionat că la unităţile medicale din judeţul Constanţa se va face o suplimentare cu 33 de paturi.

"În evaluarea pe care am făcut-o la Spitalul Judeţean vom avea o extensie de 14 paturi de Terapie Intensivă, la Spitalul de Pneumoftiziologie încă 12 paturi şi la Spitalul Mangalia 7 paturi. Deci, pentru Regiunea de Sud-Est o extensie de 33 de paturi pe care să le avem într-o rezervă, în perioada următoare, în funcţie de evoluţie. Nu trebuie să ne lăsăm doar în baza corpului medical, a spitalelor şi a paturilor pe care le facem ca extensie. De astăzi avem 10 paturi aici, în Terapie Intensivă, avem deja 6 la Pneumoftiziologie şi în decurs de două săptămâni le avem pe toate 12, săptămâna viitoare cele 7 din Mangalia sunt în funcţie", a spus ministrul Sănătăţii.

Perspective alarmante pentru perioada următoare

 

Potrivit acestuia, următoarele trei - patru săptămâni sunt "grele".

"Avem trei - patru săptămâni grele, avem trei - patru săptămâni în care încercăm să limităm creşterea numărului de cazuri pentru a putea ajunge pe un platou. În contextul în care vedem în toată Europa numărul de cazuri crescând de la o zi la alta, în care vedem lockdown-uri, în care vedem impuneri de restricţii, haideţi să participăm cu toţii la scăderea numărului de cazuri", a afirmat Tătaru.

 

Întrebat câte paturi pentru pacienţii de COVID sunt în România, el a răspuns: "Avem pentru Terapie Intensivă 1.200 de paturi, cu extensie până la 1.500”.

"Există personal în acest moment. Trebuie să ştiţi că aceste paturi au personal în acest moment, altfel nu existau aceste paturi. Aceste paturi sunt pentru patologie COVID şi pentru patologie non-COVID. Rămâne ca tot ce disponibilizăm sau extindem ca şi Terapie Intensivă să facem şi echipe complexe din cei care erau deja în Terapie Intensivă, plus secţii asemănătoare", a declarat Tătaru.

El a precizat că medici rezidenţi vor fi angajaţi la Spitalul Gerota şi detaşaţi la unităţile medicale cu deficit de personal.

"În această perioadă s-au desfăşurat examene de specialist pentru mai multe specialităţi şi, în şedinţa de Guvern de aseară, prin ordonanţă de urgenţă toţi cei care nu au post şi nu pot fi angajaţi nicăieri, vor fi angajaţi la Spitalul Ministerului de Interne, la Gerota. Sunt în jur de 200 de colegi, medici rezidenţi sau medici specialişti din şase specialităţi, care vor fi detaşaţi către aceste spitale", a declarat ministrul Sănătăţii, după ce i s-a spus că la spitalul de la Feteşti nu există medic cu normă întreagă la ATI.

Întrebat dacă şi spitalele private vor intra în lupta anticoronavirus, Tătaru a spus că se va întâmpla acest lucru în măsura în care nu va mai exista un număr suficient de paturi în spitalele publice.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62155466
Toți românii testați pozitiv la Sars-Cov-2, obligați să anunțe medicul de familie unde au decis să se izoleze

Toți românii testați pozitiv la Sars-Cov-2 sunt obligați de miercuri să își anunțe medicul de familie unde au decis să se izoleze, dacă nu ajung la spital.

62154964
Situații critice în spitalele din țară, din cauza numărului tot mai mare de bolnavi de Covid-19. Medic ATI: „Suntem epuizați”

Aproape 28.000 de români infectaţi cu noul virus se tratează acasă, iar în spitale numărul pacienţilor a depăşit 10.000.

62152445
România, la un pas de scenariul prevăzut în caz de dezastre. Spitalele nu mai fac față

În curând, vom fi nevoiți să trecem la scenariul prevăzut în caz de dezastre, pentru că spitalele nu mai fac față valului de îmbolnăviri.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.