Studenții la stomatologie vin în ajutorul celor care nu-și mai permit o vizită la dentist. Pensionarii sunt cei mai afectați

×
Publicitate

Studenții la stomatologie vin în ajutorul persoanelor care, în ultimele luni, nu-și mai permit o vizită la dentist. Cei mai afectați sunt vârstnicii care abia dacă își pot plăti facturile, medicamentele și mâncarea.

Însă, de oferta viitorilor medici profită și cei tineri, iar programările la cabinetele care colaborează cu facultățile de profil s-au înmulțit.

Din anul IV, studenţii de la Facultatea de Medicină Dentară din Cluj fac lucrări de extracţie, plombează carii, realizează detartraje și chiar proteze, sub atenta supraveghere a unui profesor. Dacă în anii trecuți găseau mai greu persoane care să vină în laborator, acum nu duc lipsă de clienți.

Un bărbat pensionar va plati doar costul materialelor folosite - câteva sute de lei- cu aproximativ 60 % mai putin decât într-un cabinet stomatologic.

Pacient: Pentru o proteză, să mi se facă proteză. Mi s-a făcut o extracție. Foarte bine lucrează. Și ei trebuie să lucreze să învețe.

Și o tânără a venit la un viitor medic stomatog, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj. Totul este gratuit.

Tânără: Am fost foarte mulțumită de serviciile lor. Nici o durere și faptul că mi-a explicat tot ce face m-a făcut cumva să mă liniștesc.

Toate intervențiile studenților sunt făcute sub ochii profesorilor, specialiști cu experiență de zeci de ani. De la începutul anului universitar, studenții sunt asaltați de cereri - vârstnici, tineri și chiar părinții care vor să îți aducă la control copiii.

Noemi Roman, studentă: Mie mi se pare minunat. În sfârșit, avem oportunitatea de a lucra pe oameni și ne dezvoltăm cu adevărat. Unora le este frică, alții sunt mai receptivi. Sunt mai mulți oameni față de anii trecuți.

Conf. univ. dr. Marius Negucioiu, profesor și medic stomatolog: Prețurile care sunt mai mult de jumătate față de un cabinet privat, plus baza materială care este la un standard foarte ridicat.

În fața unei ierni grele și a facturilor la utilități, mulți au renunțat să mai meargă la cabinetele stomatologice obișnuite.

Cosmina Munteanu, medic stomatolog: Nu mai au bani, trebuie să-și plătească curentul, trebuie să-și plătească gazele. Și, automat, în loc să ai zece pacienți pe zi, ai cinci.

O doamnă are de realizat o lucrare stomatologică amplă, dar și-a amânat programarea. Are 1300 de lei pensie și abia îi ajung banii pentru facturi.

Ioana Carpine, pacient: Socotiți, 17 dinți ori 500 de lei. Din ce să-i plătesc?! De așteptat, mai aștept până în primăvară ca să treacă iarna. Dacă mă doare o să iau calmante.

La noi în țară puțini pot beneficia de tratamente stomatologice gratuite. Sumele pe care le oferă Casa de Asigurări de Sănătate cabinetelor medicale sunt insuficiente.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62295983
Anchetă la Spitalul Județean Mureș. Cinci pacienți internați la ATI au murit în urma infectării cu bacterii intraspitalicești

Este anchetă de amploare la Spitalul Clinic Județean Mureș. 5 pacienți internați în secția de terapie intensivă au murit, iar un altul este în stare gravă.

62290905
Dozele de vaccin antigripal au ajuns în cabinetele medicilor și în farmacii. Cine beneficiază de gratuitate

După experiența pandemiei mulți se grăbesc să se vaccineze anul acesta împotriva gripei. Dozele de vaccin au ajuns mai devreme în cabinetele medicilor și în farmaciile din toată țara.

62121893
Câți pași trebuie să facem zilnic pentru a evita îngrășarea. Ce au descoperit cercetătorii

După patru ani de cercetări, oamenii de știință pretind că au aflat câți pași trebuie să facem zilnic ca să nu ne îngrășăm.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.