O gravidă infectată cu Covid-19 a născut prematur. Medicii încearcă să salveze bebelușul

×
Publicitate

Săptămâna începe cu lacrimi și doliu pentru 130 de familii care au pierdut un apropiat, răpus de Covid, în ultimele 24 de ore.

În secțiile de terapie intensivă, sunt internați peste o mie bolnavi. În stare gravă este și o tânără de 36 de ani, care se pregătea să devină mamă. Medicii au operat-o de urgență și încearcă să îi salveze și bebelușul, născut prematur.

Tânăra s-a infectat cu Sars-Cov-2 în a 26-a săptămână de sarcină. A fost transferată de la Drobeta Turnu Severin la Timişoara, pentru că avea nevoie de plămân artificial. Când a fost preluată de medicii de aici avea o saturaţie de oxigen în sânge de 80%. Din păcate, starea ei s-a înrăutăţit, iar medicii au decis să îi facă cezariană.

Doctorii se străduiesc să îi salveze şi bebeluşul, care cântăreşte doar 800 de grame.

În secţiile de terapie intensivă, orice semn că starea unui pacient s-a îmbunătăţit este primit cu bucurie. Bolnavii se agaţă cu disperare de fiecare respiraţie, iar doctorii încearcă uneori imposibilul ca să îi facă bine.

1.160 de pacienți în secțiile ATI

 

 

Sunt acum 1.160 de pacienţi în secţiile ATI Covid din toată ţara. 407 sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic.

Numarul locurilor de terapie intensivă alocate pentru cei cu Sars-Cov-2 a crescut de la o lună la alta, însă pare că niciodată nu sunt suficiente. Autorităţile vorbesc de încă 280 de paturi, dotate cu ventilatoare. Dar pregătirea lor poate dura până la 3 săptămâni. Între timp, spitalul Metropolitan din grupul Monza va fi transformat în unitate suport Covid. Vor fi aici 60 de paturi pentru cei cu forme grave de Covid, dintre care 30 de ATI. Internări se vor face de la 1 decembrie.

În toată ţara, alte 22 de spitale se pregătesc să primească bolnavi cu Covid-19. Printre ele, şi Spitalul Militar din Galaţi. În judeţ este nevoie disperată de locuri.

Daniel Băneșanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Galați: „Un număr de 32 de pacienţi confirmaţi cu Covid-19 care aşteaptă să fie transferaţi. 12 sunt internaţi în secţia tampon, iar 20 sunt cantonaţi în containerele special amenajate în cadrul secţiei UPU - SMURD. O parte dintre pacienţi aşteaptă confirmarea de vineri pentru a fi transferaţi. Ambulantele sosesc încontinuu”.

Ani Nistor, DSP Galați: „Vor fi transferaţi către spitalele Covid şi suport Covid pe măsură eliberării unor locuri. S-au făcut demersuri pentru transferul lor în alte judeţe, însă nu sunt locuri disponibile”.

Teodora Diaconiță, purtător de cuvânt al Prefecturii Galați: „La Spitalul CFR sunt operaţionale încă 10 paturi, iar până la sfârşitul săptămânii avem promisiunea că în total vor fi în plus 50 de paturi în această unitate medicală. Joi, Consiliul Judeţean urmează să preia clădirea de la Spitalul de Pshihiatrie, acolo unde va funcţiona o secţie exterioară a spitalului de boli infecţioase. Vor fi 30 de paturi acolo. Avem promisiunea că în cel mai scurt timp posibil încă 95 de paturi vor funcţiona în clădirea nouă de la Spitalul de Boli Infecţioase”.

Pacienți ajutați prin telemedicină, la Timișoara

 

Pentru că astfel de situaţii se pot repeta oriunde în ţară, la Timişoara se iau măsuri ca pacienţii să fie ajutaţi acasă, prin telemedicină. Astfel, toate fişele celor evaluaţi de specialiştii de la Spitalul De Boli Infecţioase Victor Babeş vor fi încărcate într-o aplicaţie la care au acces medicii de familie.

Dominic Fritz, primarul Timisoarei: „Prin aceasta aplicaţie, medicii primesc recomandări de tratament, potrivit protocolului naţional. Tot prin aceasta aplicaţie ei pot decide dacă pacientul are nevoie de pulsiometre sau concentratoare de oxigen”.

Primăria s-a angajat să cumpere, din donaţii, pulsiometre şi concentratoare de oxigen pentru bolnavii care sunt trataţi la domiciliu.

Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara: „Sunt bolnavi care stau acasă şi dacă nu beneficiază de o asistentă medicală performantă pentru că au frica de spital, frică de sistemul de sănătate, se decompensează şi ajung în spital într-o stare foarte gravă, unde de multe ori e foarte greu să îi mai salvam”.

În spitale sunt internaţi în acest moment 13.685 de pacienţi cu Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Medicul Adrian Marinescu a explicat la ce trebuie să fie atenți bolnavii de COVID în izolare la domiciliu

Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat ce trebuie să facă persoanele infectate cu coronavirus aflate acasă pentru a evita să ajungă la forme grave care le-ar amenința viața.

Sute de studenți la Medicină se oferă voluntari pentru a intra în prima linie a luptei anti-Covid. Care sunt beneficiile

În lupta din prima linie împotriva COVID intră și studenții de la Medicină. Mulți vor să lucreze în spitale, dovadă că pe listele deschise de Ministerul Sănătății s-au înscris deja sute de voluntari.

Cum se combat eficient efectele psihologice ale pandemiei. Soluțiile găsite de români

După 9 luni de pandemie efectele psihologice se resimt, din plin, pentru mulți. Teama, incertitudinea și izolarea socială duc, la reacții extreme pentru unii, în timp ce, alții caută să fugă de realitatea, de zi cu zi.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.