Medicul Adrian Marinescu a explicat la ce trebuie să fie atenți bolnavii de COVID în izolare la domiciliu
Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat ce trebuie să facă persoanele infectate cu coronavirus aflate acasă pentru a evita să ajungă la forme grave care le-ar amenința viața.
Doctorul de la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș a vorbit despre stadiul în care ne aflăm dar și pericolele nevăzute ale pandemiei de coronavirus.
Există diferențe între primul val, din primăvară-vară, și valul din toamnă al coronavirusului?
Adrian Marinescu: „Este o veste bună și una mai puțin bună. Vestea bună este că nu sunt dovezi că e mai agresiv virusul la acest moment și că ar da mai multe forme severe, vestea mai puțin bună este că se transmite mai ușor decât în primul val, ceea ce explică de ce peste tot la nivelul mapamondului sunt mai multe cazuri. Dacă se transmite ușor, chiar la un procent relativ mic de forme severe, se va vedea la nivelul spitalelor” a spus medicul infecționist.
Ce îi sfătuiți pe oameni să facă pentru a contribui la limitarea răspândirii bolii? Când ar trebui să se îngrijoreze, la apariţia căror simptome?
Adrian Marinescu: „Cred că au nevoie de o evaluare făcută în primă fază la medicul de familie, sau orice medic cu care va lua o legătură, poate să fie și telefonic. Important e ca acel medic să-l orienteze și să realizăm dacă persoana respectivă are factori de risc, are vârstă avansată, și atunci trebuie să ajungă mai repede la spital, sau dimpotrivă, dacă situațiile acestea nu sunt, va putea să fie monitorizat de medicul de familie, dar atenție, monitorizare înseamnă că în perioada de două săptămâni, cât stă în izolare, ține legătura cu medicul de familie, dacă apar unele complicații, chiar dacă la acel care în urma evaluării reieșea că nu are factori de risc, să poată să intervină și să ajungă la spital.”
Care este perioada critică pentru un asemenea pacient?
Adrian Marinescu: „Aș spune între a cincea și a zecea zi, deci practic când au trecut zece zile de la debut, probabilitatea e categoric mai mică dacă între timp s-a făcut și monitorizarea. Sfatul meu e să avem acasă un pulsoximetru, știu că s-a vorbit foarte des, alături de termometru, și să măsurăm saturația de oxigen, este foarte important pentru că în general nu ne vom da seama dacă avem o lipsă de aer suficient de repede, deci e mult mai bine să vedem saturația de oxigen, pentru că altfel s-ar putea să ne păcălim, să nu realizăm că avem o saturație mică și să ajungem prea târziu la spital”.
Adrian Marinescu a vorbit și despre rata deceselor, aflată în strică legătură cu starea de sănătate a populației înainte de pandemie.
„Sunt mai multe explicații, ține și de cum sunt făcute raportările, este clar că cele mai multe dintre decese sunt la persoane care aveau afecțiuni cronice, erau persoane în vârstă. Foarte rar se întâmplă, dar se întâmplă, să fie pacienți care nu aveau nimic asociat, în plus ține de starea de sănătate de la nivelul populației. Când vine o pandemie contează ce stare de sănătate găsește la nivelul populației și la noi, nu stăm atât de bine la nivelul bolilor cardiovasculare, diabet, bolilor cronice, și ar trebuie evaluate mai bine așa cum se întâmplă în Occident. Mai e o explicație, contează ce se întâmplă până ce pacientul ajunge cu o formă se veră, felul în care se face monitorizarea din momentul diagnosticării până ce pacientul se degradează și ajunge la spital, e un interval foarte important”.
Cum credeți că vor arăta sărbătorile de iarnă, care se apropie?
Adrian Marinescu: „Nu cred că ar trebui să ne temem, vom fi îngrijorați, bineînțeles, până la urmă avem o experiență bogată în aceste luni, însă vor fi niște sărbători care vor fi în suflet, dar făcute cu multă prudență, și vom face sărbătorile cu familia restrânsă, pentru că există un risc clar de transmitere dacă ne referim la cunoscuți și chiar cei din familia extinsă.”
Medicul Adrian Marinescu crede că măsuri de carantină extinsă ar avea un succes mai mare în combaterea răspândirii infecției
„Sunt multe cazuri pentru o perioadă mai lungă de timp, gândiți-vă că cei care sunt pozitivi vin în contact mai departe, este bulgărele care se rostogolește, este foarte greu să-l oprești în momentul în care sunt măsuri care să fie stricte sau care să acționeze, cumva, pe o scară mai largă. Este foarte bine că în jurul Bucureștiului sunt acțiuni punctuale, dar să ne gândim totuși că e greu să faci o delimitare între București și localitățile din jur, oamenii oricum circulă dintr-o parte în alta și asta se întâmplă peste tot. E foarte greu să faci o carantină punctuală.”
Numărul de teste reflectă numărul real al îmbolnăvirilor. De ce nu se testează la capiacitate maximă de 50.000 de teste pe zi?
Adrian Marinescu: „Este evident că cei diagnosticați în fiecare zi sunt o minoritate, din păcate, în raport cu numărul real, Numărul real poate să fie, nu neapărat de zece ori mai mare, dar e diferență semnificativă, dacă am testat 50.000 probabil că ar fi un minim necesar, în mod real ar trebui să ajungem să testăm mai mult, probabil că minimum 100.000 de teste pe zi. De ce e important să testăm extins? Pentru că ceea ce putem face în mod real acum este să-i identificăm pe cei care sunt pozitivi și mă refer și la asimptomatici, și să fie izolați ei și persoanele care reprezintă contacți direcți, anchete epidemiologice făcute rapid și corect împreună cu testarea”.
Raportat la numărul real al îmbolnăvirilor, rata deceselor ar fi mai mică, în consecință...
Adrian Marinescu: „Cu siguranță că rata este mai mică, pentru că tot ce înseamnă cazuri severe, cele mai multe sunt diagnosticate. Marea problemă este legată de asimptomatici și pacienții cu forme ușoare care de obicei scapă testării, trec cu ușurință prin boală și nu sunt diagnosticați, din păcate ei însă transmit mai departe.”
În așteptarea vaccinului, infecționistul a vorbit și despre un tratament disponibil în România, considerat eficient: cel cu anticorpi monoclonali.
„Când se face tratamentul cu anticorpi monoclonali, se negativează mult mai repede pacientul, în plus nu ajunge la complicații, pentru formele medii și severe acești anticorpi monoclonali ar putea să reprezinte, nu știu dacă terapia miraculoasă, dar este cea mai eficientă terapie din ce avem în timpul pandemiei, va fi o diferență pentru ce am avut până acum, mai ales că medicamentele antivirale folosite nu erau noi, erau niște medicamente eficiente dar folosite și în alte infecții virale.
Nu forme critice, în cazul formelor critice niciun medicament antiviral, fie Remdesivir și orice variantă am încercat, nu s-a demonstrat că reducem mortalitatea și ajungem la următoarea concluzie, că trebuie să acționăm ca pacientul să nu ajungă într-o formă critică, să facem o evaluare inițială și să prevenim aceste complicații, pentru că pe urmă este mult mai greu de intervenit. În momentul în care pacientul critic ajunge să fie intubat și ventilat, probabilitatea să meargă pe o direcție bună este foarte mică, din păcate”.