Intervenția, care a durat mai multe ore, a decurs fără probleme. Bărbatul este acum în secția de terapie intensivă . În acest sfârșit de săptămână echipe formate din peste 50 de medici și asistente din mai multe orașe au realizat,de fapt un maraton de 7 transplanturi după ce au apărut doi donatori aflați în moarte cerebrală.
Intervenția în premieră de la Iași a avut loc la Institutul de Boli Cardiovasculare. Pacientul în vârstă de 44 de ani este din județul Vaslui și avea insuficiența cardiacă severă.
Prof dr Grigore Tinica, medic primar chirurgie cardiovasculară: „Nu putea fi desprins de pe medicamnete și aparate, totul este contra cornometru și cu sincronizarea echipelor, dar lucrurile au mers bine''
Echipa complexă de aici a lucrat sub supravegherea unui medic cu experiență în transplantul cardiac.
Raluca Neagu, coordonatoare centrului de transplant Iași: „S-a deplasat domnul profesor Horațiu Moldovan de la București pentru a-l ajuta pe domnul profesor Tinică, întrucât legea prevede că primele câteva transplanturi să se efectueze în cadrul unei echipe medicale''
Totul a fost posibil după ce familia unui tânăr de 28 de ani, aflat în moarte cerebrală la Institutul Oblu din Iași, a găsit tăria să-și dea acordul pentru prelevarea de organe. 5 oameni au primit astfel o nouă șansă pentru că pe lângă inimă
s-au prelevat ficatul, rinichii și plămânii. Aceștia din urmă au ajuns în Italia.
Corespondent PRO TV: „Cu doar câteva ore înainte, echipele medicale au realizat o altă prelevare de organe, tot la Institutul Oblu din Iași. De acestă dată, cel care a reaprins o speranță în viața unor pacienți a fost un bărbat de 33 de ani aflat în moarte cerebrală. Ficatul a fost trimis la Institutul Fundeni, în București, iar rinichii au fost transplantați aici, la Institutul Parhon din Iași, unde în mai puțin de 24 de ore medicii au realizat 4 transplanturi''
Prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul programului de transplant renal Iași: „Pacienții au între 28 și 54 de ani. Este o muncă imensă, echipele sunt foarte mari, de la chirugi, aneteziști, diferite specialităși, cardiologie, nefromologe, gastrenterologie''
Donarea de organe reprezintă gestul suprem prin care rudele unor pacienți, pentru care medicii nu mai pot face nimic, aleg să transforme o tragedie într-un nou început.
Din păcate listele de așteptare sunt lungi: 73 de români au nevoie de o inimă nouă, 543 de ficat, peste 4.000 de rinichi și 4 de plămâni.