O tulpină a MRSA care a apărut la porci se poate transmite la om

62225819

O tulpină extrem de rezistentă la antibiotice a super-bacteriei stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) care a apărut la animale din crescătorii în ultimii 50 de ani se poate transmite la om, sugerează un nou studiu.

Tulpina, CC398, a devenit tipul dominant de MRSA la animalele de crescătorie din Europa - probabil ca urmare a utilizării pe scară largă a antibioticelor la porci - şi este, de asemenea, o cauză din ce în ce mai frecventă în cazurile de infectare la om, potrivit cercetătorilor, conform DPA/PA Media.

CC398 şi-a menţinut rezistenţa la antibiotice de-a lungul deceniilor la porci şi la alte animale de crescătorie, a constatat studiul.

De asemenea, tulpina este capabilă să se adapteze rapid la gazdele umane în timp ce îşi menţine rezistenţa la antibiotice.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, constatările evidenţiază potenţiala ameninţare pe care o reprezintă această tulpină la adresa sănătăţii publice.

Aceasta a fost asociată cu un număr tot mai mare de cazuri de infectare la om, la persoane care au avut, dar şi care nu au avut, contact direct cu animale din crescătorii.

"Din punct de vedere istoric, este posibil ca nivelurile ridicate de utilizare a antibioticelor să fi condus la evoluţia acestei tulpini foarte rezistente la antibiotice de MRSA din fermele de porci", a declarat autoarea principală a studiului, doctor Gemma Murray, de la Institutul Wellcome Sanger din Marea Britanie.

"Am descoperit că rezistenţa la antibiotice la această MRSA asociată animalelor este extrem de stabilă - a persistat de-a lungul mai multor decenii şi pe măsură ce bacteria s-a răspândit la mai multe specii de animale de crescătorie", a precizat Murray.

Utilizarea antibioticelor la animalele de crescătorie din Europa a scăzut considerabil. Cercetătorii susţin că aplicarea acestei abordări în fermele de porci - datorită unor modificări recente de strategie - este posibil să aibă un impact limitat deoarece tulpina este foarte stabilă.

Tulpina este cel mai frecvent asociată cu porcii, însă este prezentă la o gamă variată de specii.

Conform cercetătorilor, răspândirea sa a fost deosebit de evidentă la fermele de porci din Danemarca, unde proporţia efectivelor pozitive pentru MRSA a crescut de la mai puţin de 5% în 2008 până la 90% în 2018.

MRSA nu provoacă îmbolnăvire la aceste animale.

"Înţelegerea emergenţei şi succesului CC398 la animalele de crescătorie din Europa şi a capacităţii sale de a infecta oamenii are o importanţă vitală în gestionarea riscului pe care îl prezintă pentru sănătatea publică", a declarat Lucy Weinert de la Departamentul de Medicină Veterinară al Universităţii din Cambridge, autoarea principală a lucrării.

MRSA a fost identificată pentru prima dată la pacienţi umani în 1960.

Din cauza rezistenţei sale la antibiotice, este mult mai greu de tratat comparativ cu alte infecţii bacteriene, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o consideră în prezent una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii umane.

Cercetarea, finanţată de Institutul Wellcome, Consiliul pentru Cercetare Medicală din Regatul Unit şi Fundaţia Beverly Sackler, a fost publicat în jurnalul eLife.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62195528
Pâinea și cartofii, alimentele de bază ale românilor. Avertismentul lansat de nutriționiști

Deși vorbim tot mai des despre alimentația sănătoasă, pâinea și cartofii sunt de bază în viața reală.

62267640
CNCAV a fost desființat. Vaccinarea împotriva COVID-19 trece în subordinea Ministerului Sănătății

Secretarul de stat în ministerul Sănătații, Andrei Baciu, a anunațat, miercuri, închiderea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.  

62268813
România, pe locul 1 în UE la obezitate infantilă. Medic: „Mulți părinți au impresia că cei mici nu mănâncă suficient”

Lipsa mișcării reprezintă un factor de risc extrem pentru multe boli grave, cum sunt afecțiunile cardio-vasculare, obezitatea și diabetul.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.