100.000 de ouă contaminate cu Fipronil, în comerț. Cât de periculoase pot fi

×
Publicitate

Peste 4 milioane de ouă produse la o fermă din Teleorman au fost reţinute de Direcţia Sanitar Veterinară, după ce analizele de laborator au arătat că unele erau contaminate cu Fipronil, un insecticid interzis în fermele de păsări.

Grav este că 100.000 de ouă din lotul respectiv au ajuns în comerţ, fără ca oamenii să fie informaţi. Consumate într-o cantitate mare, acestea pot afecta organismul. Descoperirea a fost făcută în noiembrie, însă abia acum, Direcţia a comunicat că va distruge restul ouălor. Oricum au expirat între timp.

Ouăle contaminate cu insecticidul Fipronil au fost găsite la o fermă avicolă din comună Drăgăneşti Vlasca, Judeţul Teleorman. La finalul lui noiembrie, medicii veterinari ai Direcţiei Sanitar Veterinare Teleorman au prelevat probe, dar abia acum, după o lună şi jumătate au dispus confiscarea şi distrugerea a 4.280.000 de ouă.

Probele au fost prelevate de inspectori în luna noiembrie, dar termenul legal pentru analiza de laborator este de 20 de zile, aşa se face că în tot acest timp ferma nu a avut nicio interdicţie de a vinde, iar aproximativ 100.000 de ouă au ajuns în comerţ, spun surse din cadrul achetei.

Asta, deşi unii specialişti susţin că analiza respectivă poate fi gata în doar 4 ore. Reprezentanţii ANSVSA au confirmat cu seninătate că unele dintre ouăle contaminate cu acest insecticid au ajuns pe mesele consumatorilor.

Rareș Hăbeanu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA: „Aşa este, au fost livrate 102.400 de ouă.”
Reporter: „Posibil contaminate.”
Rareș Hăbeanu: „Da."

În 2017, a izbucnit un scandal uriaş în Europa, după ce în 15 ţări, câteva milioane de ouă au fost retrase de pe piaţă, din cauza unor ferme contaminate cu Fipronil. Atunci, mai multe state europene au dispus distrugerea a sute de mii de păsări pentru a elimina focarul. Tot în urma acestui scandal şi în românia autorităţile organizează acum aceste controale. 

Alexandra Cîrîc, şeful laboratorului de chimie al ICA: „Fipronilul este un insecticid de spectru larg, ea nu trebuie folosită în fermele de păsări, este un insecticid interzis prin regulamentul UE. înaintea interzicerii, insecticidul se folosea împotriva puricilor, în special la găini. în momentul de faţă, el se mai foloseşte doar la animalele de companie.”

Deocamdată, nu se ştie cum au ingerat insecticidul găinile de la fermă din Teleorman. Conform ANSVSA, ferma nu a înregistrat vreodată probleme de contaminare. În plus, în urmă cu 4 ani, ferma a beneficiat de o finanţare europeană pentru modernizare, în valoare de peste 700.000 de euro.

Anchetatorii iau în calcul varianta în care fermierul a folosit ilegal substanţa pentru dezinsecţie, dar specialiştii spun că există posibilitatea ca găinile să fi fost contaminate, fără ca administratorul să fi folosit fipronil recent.

Alexandra Cîrîc, şeful laboratorului de chimie al ICA: „Putem să ne gândim la remanența în pereţii fermei, la remanența în anumite locuri din fermă. Dacă păsările sunt libere, ele pot ciuguli calciul, varul de pe pereţi. Var de pe pereţi care poate fi contaminat poate de acum 2 ani - 3 ani."

Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasifica Fipronilul drept o substanţă cu pericol moderat la om. Efectele ar apărea doar în urma unui consum mare de ouă, iar acestea ar fi toxinfectia alimentară şi tulburări digestive. Am încercat să obţinem un punct de vedere din partea proprietarilor fermei, însă aceştia nu au putut fi contactaţi. Ferma este deţinută de 4 cetăţeni libanezi, cu mai multe afaceri în agricultură românească.

Reporter: „Vrem să vorbim şi noi cu cineva din conducerea fermei.”
Angajat: „Nu e nimeni din conducere aici, n-avem voie să băgăm pe nimeni.”
Reporter: „Dar un administrator al fermei?”
Angajat: „Nu, nimeni. Asta e situaţia."

Deocamdată, Ansvsa a distrus doar 55.000 din cele 4 milioane de ouă. Între timp, activitatea fermei este blocată până când analizele de laborator vor arăta că nu mai exista Fipronil în ouă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61977038
Anunțul făcut de Sorina Pintea, după ce un bebeluș a murit la Spitalul din Târgoviște

Este anchetă la Spitalul Judeţean din Târgovişte după ce un bebeluş de numai trei săptămâni a murit miercuri seara.

61936174
A crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% față de anul trecut

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a crescut cu 9,1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă a sezonului precedent, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

62013302
Agenția Națională a Medicamentului avertizează populația: Nu cumpărați această cremă!

Agenția Națională a Medicamentului avertizează populația asupra unui produs aflat pe piață, care conține alte substanțe decât cele declarate public.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.