Noua lege a transplantului de organe. Centrele private ar putea primi finanţare ca cele publice

61964880
Pro TV

Centrele private de transplant ar putea primi finanţare în aceeaşi măsură ca cele publice. Mai mult, spitalele particulare vor putea să transplanteze şi organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.

Sunt două modificări importante pe care autorităţile din Sănătate le introduc în noua lege a transplanatului de organe. Proiectul este aproape gata şi vor fi definite şi criteriile după care vor fi selectaţi pacienţii care au nevoie de operaţie.

Un pacient a primit un rinichi de la soţia lui. Transplantul a fost realizat într-o clinică privată din Braşov şi a costat 28.0000 de euro. Iar pentru o tânără româncă, studentă în Elveţia, statul elveţian a plătit operaţia efectuată în aceeaşi clinică.

Bogdan Moldovan, chirurg: "Cu două zile de transplant Agenţia naţională de transplant ne trimitea mesaje să nu facem cazurile, erau sunaţi medicii să nu participe la intervenţii.''

Alţi doi bolnavi au fost operaţi aici după ce medicii au participat la crosuri caritabile şi au strâns bani.

Emanuel Ungureanu, deputat USR: "Avem o discriminare clară între privat şi stat. Banii trebuie să urmărească pacientul şi la stat şi la privat să fie gratuit.''

De aceeaşi părere este şi ministrul sănătăţii care spune că legea va fi modificată astfel încât transplantul să fie decontat şi în spitalele private.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ''Cred că nu va fi nevoie să facem discriminări între centrele publice şi centrele private. Bineînţeles cu anumite condiţii şi criterii, dar pacientul trebuie să beneficieze de cele mai bune condiţii când este vorba de transplant "

O altă modificare în ceea ce priveşte transplantul din România se referă la faptul că în centrele private se vor putea face astfel de operaţii şi cu organe prelevatre de la donatorii aflaţi în moarte cerebrală, nu doar de la donatori vii cum se întâmplă în prezent.

Conform noului proiect legislativ în sfârşit se va ţine cont de registrul unic naţional. Pacienţii vor fi selectaţi în funcţie de gravitatea cazului, dar şi după criterii etice, adică un organ prelevat de la un copil nu va mai ajunge la adult, dacă un alt copil are nevoie. Autorităţile vor astfel să-i încurajeze pe oameni să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală, pentru că numărul operaţiilor de transplant să crească.

Emanuel Ungureanu: "În proiectul de lege dispare posibilitatea ca la mâna şefului de secţie, la mâna acelui Dumnezeu medical să fie cine intră în sală şi cine nu, sunt criterii foarte clare de selecţie."

În lege sunt trecute şi condiţiile în care România poate face schimb de organe cu alte ţări europene. Acestea vor putea fi exportate doar dacă la noi nu sunt bolnavi compatibili. În plus, rămâne în vigoare acordul cu Eurotransplant, în baza cauia pacienţii pot fi trimişi în străinătate pentru transplant, dacă aici nu se pot opera.
Nouă lege a transplantului ar putea intra în vigoare până la sfârşitul anului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ovulele congelate, soluția femeilor care nu sunt decise când vor să facă un copil

În ultimele 3 decenii, vârsta medie la care româncele nasc primul copil a crescut cu 5 ani, așa că un sfert dintre cele care se hotărăsc să aibă urmași după 35 de ani au probleme de fertilitate.

Aparatul care ușurează viața copiilor bolnavi de diabet. Ministerul Sănătății promite decontări

Mii de copii suferă de diabet, iar numărul lor s-a dublat în ultimii 10 ani. Ministerul Sănătății promite că va deconta în viitorul apropiat aparatele scumpe de măsurare a glicemiei, pentru cei mici.

Noi amenințări cu demisia în masă, la un spital din România

Noi proteste în sistemul de sănătate! Tehnicienii radiologi şi moaşele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca ameninţa iar cu demisia în masă.

Recomandări
Explicația contabilă care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.