Institutul Cantacuzino ar putea produce vaccinuri în doi ani. De câți bani e nevoie

×
Publicitate

75 de milioane de euro, aceasta este investiţia pe care autorităţile ar trebui să o facă în următorii 3 ani în ''Institutul Cantacuzino'', pentru a putea reîncepe producţia de vaccinuri.

Iar primele seruri ar urma să fie gata în doi ani. Anunţul a fost făcut de ministrul Apărării, în subordinea căruia va trece Institutul, după spusele premierului. Însă nu este nevoie doar de investiţii în consolidarea clădirii şi în aparatura. Cei mai mulţi dintre angajaţi au plecat, iar autorităţile trebuie să găsească noi specialişti.

Finanţarea de 25 de milioane de euro anual necesară pentru reluarea producţiei la Institutul Cantacuzino există, spune ministrul Apărării, Adrian Tutuianu.

„De la bugetul statului, cu titlu de subvenţie, există şi o componentă de venituri proprii - că au nişte contracte de cercetare în curs. Am făcut o primă discuţie informală cu ministrul Cercetării, la sfârşitul săptămânii, să vedem dacă putem să legăm pe componenta de cercetare anumite lucruri. Cele 25 de milioane de euro le voi cere suplimentar faţă de bugetul alocat de 2% din PIB pentru Apărare”, a explicat ministrul Apărării.

10 zile le-a dat ministrul Apărării specialiştilor din MApN pentru a pune la punct un proiect de act normativ şi o analiză la zi a necesitaţilor din Institut.

În prezent Institutul Canatcuzino nu mai deţine nicio autorizaţie de punere pe piaţă a produselor biologice, deci nu poate produce niciun fel de vaccin. Iar obţinerea unor avize noi şi testarea produselor sunt proceduri de durată. asta înseamnă că vor mai trece câţiva ani până când un vaccin fabricat aici va putea fi pus pe piață.

O soluţie ar fi ca testarea produselor să înceapă înainte de obţinerea tuturor avizelor. Iar primul vaccin care ar putea fi scos pe piaţă este cel gripal, pentru care există resurse.

De cel puţin 5 ani în Institutul Cantacuzino nu mai există linie de producţie. Din 2012 s-a transformat într-un intermediar şi doar a distribuit serurile făcute de alte companii, iar doi ani mai târziu a trecut de la Ministerul Sănătăţii, la cel al Educaţiei şi Cercetării. Anul trecut s-a întors la Sănătate.

Premierul Mihai Tudose crede însă că transformarea în unitate militară este soluţia pentru ca Institutul Cantacuzino să funcţioneze.

În prezent Institutul Cantacuzino are mai puţin de 400 de angajaţi, care în mare parte fac cercetare. Înainte de închiderea liniilor de producţie numărul lor era aproape dublu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61906112
Pedepse pentru părinţii care nu-şi vaccinează copiii. Cine e exceptat

Peste două săptămâni, când încep cursurile, copiii vor fi primiţi la şcoală sau la grădiniţă chiar dacă nu sunt vaccinaţi, susţin autorităţile.

61905924
Spitalul unde 300 de pacienți în fază terminală primesc alinare

Zâmbete, alinare şi respect. Asta primesc zilnic cei peste 300 de pacienţi în fază terminală, internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

61892226
RAPORT: Cât au primit de fapt medicii de la companiile pharma

50 de milioane de euro au cheltuit companiile farmaceutice în 2016 cu sponsorizările medicilor, ale organizaţiilor de pacienţi şi ale spitalelor publice din România.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.