Condiții speciale pentru vaccinul anti-Covid. Ce trebuie să facă România

×
Publicitate

Țara noastră așteaptă pe o listă a Comisiei Europene un vaccin împotriva Sars-Cov-2.

Până să fie gata trebuie să ne pregătim pentru tot ceea ce implică o campanie de imunizare cu un vaccin nou.

Și asta pentru că, din primele informații, acesta trebuie transportat, depozitat și chiar administrat în condiții cu totul și cu totul speciale.

România a trecut de 113.000 de cazuri de COVID 19, iar 808 dintre ele au fost depistate în ultimele 24 de ore, la un număr de 6.348 de teste.

Practic, radiografia ultimelor săptămâni arată că media zilnică a crescut de la 1200 la aproape 1500 de cazuri.

Însă lista celor infectați cu SARS-COV-2 se mărește tot mai mult și în alte țări europene. Iar în acest context, interesul pentru achiziționarea unui vaccin rămâne unul extrem de ridicat în toată lumea.

Comisia Europeană a încheiat precontracte cu firmele care dezvoltă în acest moment un astfel de vaccin.

România este și ea pe lista țărilor în care va fi distribuit. Autoritățile de la noi au cerut serul imunizator pentru 10,7 milioane de persoane considerate cu risc mare de îmbolnăvire, biologic sau ocupațional.

Însă, înainte că vaccinul să fie gata, în țară trebuie să se facă toate pregatrile necesare pentru ca o astfel de campanie de vaccinare să se desfășoare fară probleme.

9 prototipuri de vaccin împotriva SARS-COV-2 sunt acum în faza finală a testelor clinice, iar 7 dintre ele necesită două doze la o administrare.

Unele vor avea nevoie de condiții speciale de transport și stocare, temperatura fiind un factor-cheie.

Prof. dr. Alexandru Rafila, membru comitetul executiv al OMS: „Cele bazate pe ARN se transportă la -70 - -80 de grade, temperatură greu de menținut, vor veni în ambalaje speciale care conțin gheață carbonică. Cred că ar trebui să ne lăudam mai puțin și să ne pregătim pentru momentul în care va sosi, în mod concret, cine sunt responsabilii, unde sunt centrele, cine îl va primi, oamenii trebuie informați...”

Concret, spun experții în sănătate, ar trebui organizate centre speciale de vaccinare în toată țara.

Prof. dr. Alexandru Rafila, membru comitetul executiv al OMS: „Acest vaccin nu va putea fi depozitat, probabil pe măsură ce sosește va trebui administrat. O să fie f greu să distribui la 11.000 de medici de familie, trebuie gândită o strategie, niște centre...''

Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că iau în calcul toate aceste condiții.

Andrei Baciu, secretar de stat în MS: „Noi ne uităm la ceea ce avem și ceea ce ne trebuie, ceea ce ne lipsește, există anumite deficiente, vorbim de lanțul de frig și de operaționalizare.. aici există necesitatea de a îmbunați lucrurile.”

Pe de altă parte, dacă unul sau mai multe vaccinuri anti-Covid primesc aprobarea autorităţilor de reglementare, la începutul anului viitor, ar putea fi produse cel mult două miliarde de doze, atrag atenția experții care au evaluat capacitățile de producție din lume.

Analizele arată că doar un pământean din 10 ar putea fi imunizat în primul an de la apariția vaccinurilor împotriva coronavirusului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Raport: Coronavirusul poate rămâne în aer timp de mai multe ore

Modalitatea de transmitere a virusului SARS-CoV-2 a provocat o dezbatere intensă încă de la începutul pandemiei COVID-19, dar numeroasele dovezi acumulate între timp au evidenţiat relevanţa infectărilor pe cale aeriană.

Cum explică autoritățile dublarea numărului de pacienți vindecați de COVID-19, în doar 24 de ore

Peste 88 de mii de români s-au vindecat de COVID-19. Datele oficiale, date vineri publicităţii, arată brusc un număr dublu faţă de raportările de până acum.

Medicii care lucrează în spitalele COVID trag un semnal de alarmă. Fiolele de Remdesivir se termină

Medicii care lucrează în spitalele COVID trag un semnal de alarmă. Au mare nevoie de Remdesivir, cel mai important medicament folosit pentru a trata formele moderate şi grave ale acestei boli.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.