Ce este Second Opinion în lumea medicală și ce obligații au medicii față de pacienți

×
Publicitate

Second Opinion, sau a doua părere medicală, este un drept de care pacienții pot beneficia atunci când primesc un diagnostic sau când trebuie să își dea acordul pentru o intervenție chirugicală.

Iar doctorii au obligația să le pună la dispoziție investigațiile pe care le-au făcut, chiar dacă bolnavul este încă în spital. Legea a fost modificată încă din 2016, în acest sens, dar unii medici nu o cunosc nici acum.

O pacientă suspectă că ar avea boala Parkinson a cerut în spitalul în care era internată să îi fie eliberate actele medicale. Dorea să consulte un alt specialist. Doctorii i-au spus însă că abia la externare îi pot înmâna dosarul medical.

Și rudele pacienților pot solicita interpretarea analizelor

Bolnavii se confruntă zilnic cu astfel de situații. Deși legea spune clar că doctorii trebuie să elibereze epicriza de etapă, adică analizele și tratamentele pe care le-au făcut până în momentul respectiv.

Dacă pacientul este supus unor investigații paraclinice, cum sunt CT sau RMN, în timpul internării, el sau rudele pot solicita atât interpretarea analizelor, cât și filmul acestora. Iar medicii trebuie să le ofere.

Vasile Barbu, pacient: „Țin și de orgoliu, țin și de faptul că mulți dintre medici nu sunt stăpâni pe situație. Și o altă cauză ce ține de proasta relaționare interdisciplinară sau interinstituțională”.

Fie că este vorba de stabilirea diagnosticului, fie de un anume tratament, bolnavii au dreptul să ceară a doua parere medicală fără ca doctorul curant să fie deranjat de acest lucru.

Pentru Second Opinion, pacienții aleg mediul privat

Dr. Beatrice Mahler, manager „Marius Nasta”: „Cu cât mai mulți colegi evaluează cazul, cu atât șansele de un diagnostic corect și de un tratament eficient sunt mai mari. Colaborarea în acest moment este prioritară și nu cred că astfel de orgolii își au locul dacă vorbim de pacient și prioritizarea stării lui de sănătate”.

Cel mai adesea, pentru Second Opinion, pacienții merg în mediul privat. Doctorii de aici cer inclusiv părerea colegilor din străinătate. În această clinică există chiar o platformă unde sunt încărcate investigațiile și diferiți specialiști din străinătate pot analiza cazurile.

Dr. Dan Mitrea, medic neurolog: „Dosarul medical anterior este întotdeauna studiat, este foarte important să știm istoricul. Ce au exclus colegii dinante sau ce s-a facut. Unele dintre lucruri nu trebuie repetete. Are o rațiune medicală, dar și una economică”.

Inclusiv rudele pacienților internați pot solicita detalii despre analizele și tratamentele efectuate. Trebuie doar să completeze un formular prin care să ceară acest lucru.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62280330
Ce au descoperit medicii la turiștii care au mers pe litoral în ultimele zile. „Își schimbă forma și are margini neregulate”

Într-o săptămână pe litoral, medicii care au inițiat o campanie de screening au descoperit un pacient cu melanom, 3 suspecți cu aceeași afecțiune și câteva zeci cu leziuni precanceroase care trebuie să-și reevalueze starea de sănătate.

62280310
Tutunul și alcoolul, principalele cauze ale cancerului la nivel mondial, arată un studiu

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, potrivit unui vast studiu publicat vineri.

62279943
„Gripa tomatelor”: Care sunt simptomele noii boli „foarte contagioase” care se răspândește printre copii

Un nou virus cunoscut sub numele de „gripa roșiilor” sau „febra tomatelor” amenință planeta.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.