Biopsia pielii este o tehnică simplă pentru rezultate exacte. Împreună, putem SKINba lumea în bine

×
Publicitate

Biopsia este instrumentul la care apelează medicul dermatolog atunci când doreşte să se asigure că anumite modificări prezente pe piele sunt de natură benignă (de exemplu, aluniţe cu aspect mai neobişnuit).

Biopsia înseamnă recoltarea unei bucăţele micuţe de piele, dar suficientă pentru a furniza date privind structura celulară la microscop.

Fiind vorba de o procedură chirurgicală, este nevoie de anestezie. Aceasta se poate face injectabil sau cu ajutorul unei creme anestezice, dacă analiza este superficială. Practic, în afara punctului de anestezie, procedura este complet nedureroasă.

Prelevarea în sine nu durează mai mult de câteva secunde.
În zona în care se face biopsia poate să apară puțin disconfort după ce efectul anesteziei trece, dar lucrurile se ameliorează în maximum două zile.

În comparație cu riscurile generate de biopsia unui organ intern, explorarea afecțiunilor pielii prin biopsie cutanată nu determină efecte secundare importante (cel mai des, este vorba de o sutură după prelevarea probei).

Biopsia cutanată este de cele mai multe ori o manevră simplă, minim invazivă, care poate fi executată cu ușurință în cabinetul medicului dermatolog.

Urma de la o astfel de analiză este foarte mică, iar în două luni de zile nici nu se mai știe de unde a fost recoltată proba.
Important de reținut este că în dermatologie, biopsia pielii nu înseamnă cancer.

Această analiză este una de rutină, care ajută la diagnosticarea corectă a bolilor de piele, pentru că acestea pot fi foarte ușor de confundat după simptome, chiar și de medicul specialist.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62004297
Un vaccin experimental, creat în Texas, ar putea ajuta persoanele care suferă de Alzheimer

Există speranţă în lupta împotriva maladiei Alzheimer. Un vaccin experimental, testat de cercetătorii de la o universitate din Texas, oferă rezultate promiţătoare.

62004131
CAMERA ASCUNSĂ. De ce mai dau românii șpagă în spitale, deși medicii au salarii de zeci de mii de lei

România nu reușește să se vindece de fenomenul toxic al șpăgilor din spitale, deși salariile medicilor și asistentelor au crescut semnificativ.

62004155
Schema prin care 5 clinici private ar încasa bani și de la pacient, și de la stat

Dacă spitalele de stat au probleme cu șpăgile, sistemul privat de sănătate a intrat în vizorul autorităților pentru dublă decontare.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.