Un nou scandal la Spitalul Universitar. O asistenta ar fi filmat cum salile de operatie sunt spalate cu sapun de vase

×
Publicitate

Spitalul Universitar din Bucuresti este din nou in mijlocul unui scandal, dupa ce in urma cu cateva luni o asistenta s-a electrocutat cu un aparat de anestezie.

Acum, o alta asistenta face o marturie ingrozitoare: Dezinfectarea unor sali de operatie se face cu sapun de vase, iar unele asistente fumeaza langa saloanele bolnavilor. Directia de Sanatate Publica face investigatii.

Aceste imagini au fost filmate in sala de operatii a sectiei chirurgie 2 a Spitalului Universitar Bucuresti. Intr-o galeata cu apa este turnata o solutie verde dintr-un flacon pe eticheta caruia apar o farfurie si un pahar, adica un banal detergent pentru suprafete ceramice. Grav este, sustine o angajata a institutiei, ca in asta consta dezinfectarea unei sali unde se fac interventii chirurgicale.

Mariana Luceanu

Mariana Luceanu, asistent anestezit Spitalul Universitar Bucuresti: "Problema majora e lipsa substantelor biocide pentru dezinfectarea suprafetelor in blocul operator. Lipsesc si la noi pe terapie substantele dezinfectante."
Reporter: "Cu ce se dezinfecteaza acum?"
Mariana Luceanu: "Cu un detergent universal pe care apare o farfurie si un pahar. Cu sapun lichid, cu ce apuca fetele."

Fapt ce ar duce la imbolnaviri grave cu infectii nosocomiale, spun reprezentantii DSP. In urma sesizarii Stirilor PRO TV, inspectorii sanitari au mers la Spitalul Universitar pentru a lua probe din blocul operator si din saloane, insa echipa noastra nu a avut acces la control.

Raspunsul a venit dupa patru zile: "S-a constatat ca pentru efectuarea curateniei se utilizeaza Detergent Universal si Trioton Rapid AFB conform procedurii, iar spalarea suprafetelor cu substantele de curatenie sus-amintite este urmata obligatoriu de dezinfectie cu substante biocide si dispozitive medicale avizate si autorizate de forurile competente."

Asadar, dupa ce se spala cu detergent s-ar folosi dezinfectanti speciali, pe care spitalul se presupune ca ii are. Angajata institutiei medicale spune insa altceva.

asistenta care fumeaza

Mariana Luceanu, asistent anestezist Spitalul Municipal: "Nu se respecta timpul dintre operatii. In mod normal, intre operatii timpul pentru dezinfectie, timpul alocat e de 30 de minute. Nu, aici se merge pe repede inainte. Am curatat un pic cu mopul si bagam urmatorul pacient. "

Asistentele medicale ne-au povestit ca vizita inspectorilor DSP ar fi fost precedata de o curatenie ca la carte in spatiile verificate. De altfel, rezultatele preliminare arata ca totul ar fi conform. Se astepta inca datele finale.

Mariana Luceanu, asistent anestezist, lucreaza la Spitalul Universitar de 28 de ani. Spune ca dupa ce a reclamat neregulile privind curatenia in salile de operatii a fost chemata in fata comisiei de disciplina.

Mariana Luceanu: "Eu pentru asta sunt chemata in comisia de disciplina, pentru ca am conditionat curatenia in sala de operatie. Riscul e infectarea pacientului, a noastra, oricat ne-am spalat pe maini."

Tot ea aminteste ca in urma cu un an, o colega de-ale ei, infirmiera la ortopedie, a fost operata cu succes, dar dupa doua zile a fost infectata cu clostridium si a murit. O alta colega infirmiera a fost infectata cu clostridium, o bacterie extrem de rezistenta, de doua ori in acest an. Contactata telefonic, femeia a confirmat spusele, dar prefera sa nu faca marturii pentru ca mai are putin pana la pensie.

Spitalul Universitar din Capitala

Conducerea spitalului Uiversitar ne-a transmis ca procedurile curateniei si dezinfectiei sunt foarte stricte si asumate de toata lumea, insa refuza sa comenteze imaginile surprinse cu camera ascunsa si marturiile din interiorul spitalului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61843828
SANITAS: Greva cadrelor medicale va continua. "Vrem salarii, nu gunoi, ca muncim cat pentru doi"

Saptamana a inceput cu o greva generala care a paralizat sistemul romanesc de sanatate. Zeci de mii de asistente si infirmiere si-au intrerupt activitatea. Le-au fost alaturi medicii, dar si personalul TESA.

61843770
Medicii romani au inregistrat anul acesta 6.000 de cazuri noi de psoriazis. Care sunt cauzele imbolnavirii

Incercati sa nu va consumati din orice oricat ar fi de greu. Numai in primele 9 luni ale anului, doctorii au inregistrat 6000 de noi pacienti cu psoriazis.

61843421
Posibile fraude cu reactivi si medicamente Gerovital la Institutul "Ana Aslan". Ministerul Sanatatii a sesizat parchetul

Ministerul Sanatatii a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 pentru posibile fapte de natura penala la Institutul National de Gerontologie si Geriatrie "Ana Aslan", in urma unui control efectuat de Corpul de control.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.