Anchetă la Spitalul Ilfov: 26 de gravide, implicate într-un experiment medical misterios

×
Publicitate

Actuali şi foşti medici ai Spitalului Judeţean Ilfov, aflat deja în mijlocul unui scandal răsunător, s-ar putea confrunta cu acuzaţii extrem de grave.

Sub pretextul unui studiu pentru măsurarea cantităţii de nutrienţi din laptele matern, zeci de femei ar fi fost supuse, în timpul naşterii, şi unor proceduri de prelevare de ţesuturi şi sânge ombilical, surse de celule stem. Şi cum nimeni nu pare să ştie ce s-a întâmplat cu aceste probe, cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor.

26 de femei, însărcinate în 6 sau 9 luni, au fost convinse de medici şi asistente să participe la studiul cu numele "Atlas al nutrienţilor din lapte matern". Şi, după cum spune şi numele, studiul urma să arate dacă dieta gravidei, de pildă, afectează calitatea laptelui. Fără nicio legătură cu laptele matern însă, femeilor li s-a pus în faţă un consimţământ în care scrie "negru pe alb" că urmează să li se recolteze şi altfel de probe.

Se întâmplă în urmă cu 4 ani iar pacientele, toate din cadrul Spitalului Judeţean Ilfov, au semnat iniţial consimţământul.

La naştere femeilor li s-au prelevat şi 20 de ml de sânge din cordonul ombilical şi o probă de țesut gras de pe peretele abdominal. Și nici acum nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu acele probe.

Femeile ştiau, în schimb, că vor beneficia de consultaţii gratuite din partea unui dietetician, iar copiii urmau să fie consultaţi regulat de un medic care ar fi trebui să le urmărească creşterea.

Ceea ce nu s-ar mai fi întâmplat. Ulterior nu le-ar mai fi fost furnizate nici rezultate ale analizelor ori informaţii despre destinaţia probelor recoltate, care sunt surse de celule stem. Atunci au depus plângeri. Anchetatori iau în calcul inclusiv varianta unei prelevări de ţesuturi sau celule de origine umană fără consimţământul dat în condiţiile legii.

Studiul a făcut subiectul unei anchete a corpului de control al Ministerului Sănătăţii, la sfârşitul lui 2016. Concluzia a fost că s-ar fi desfăşurat ilegal: "Echipa de control a constatat că unitatea sanitară nu a întocmit și semnat contracte privind desfășurarea acestor studii clinice, latura financiară fiind total neglijată. Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov a încălcat legislația în vigoare privind desfășurarea studiilor clinice neîntocmind dosarul pentru documentația studiului clinic și nu l-a arhivat conform metodologiei."

Cu alte cuvinte, specialiştii nu au găsit în spital niciun act legat de studiu sau de procedurile la care au fost supuse femeile sau o dovadă că acele probe au fost distruse la sfârşitul experimentului, aşa cum spune legea.

Preşedintele Comisiei de Etică a spitalului de la acea vreme, în continuare angajat al instituţiei, a precizat că va lămuri condiţiile în care şi-a dat acordul pentru studiu în zilele următoare. Timp a cerut şi coordonatorul principal al studiului, care profesează acum în sistemul privat, dar şi un alt medic care lucrează în prezent la Spitalul Pantelimon.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Salvați Copiii: Peste 27.500 din cei 32.000 de copii cu rujeolă din întreaga Europă sunt în România

Organizaţia „Salvaţi Copiii România” trage un semnal de alarmă în privinţa numărului record la nivel european al cazurilor de rujeolă la copii înregistrat în România, precizând că mai mult de trei sferturi din cazuri provin din ţara noastră. 

Raport: Un sfert dintre elevii din București au cel puțin o boală cronică. Cresc cazurile de ADHD și depresie

Un sfert dintre școlarii și liceenii din Capitală au cel puțin o boală cronică, arată cel mai recent raport al Administrației Spitalelor din București, după un an de monitorizare a peste 150.000 de copii.

Proiectul noii legi a salarizării. Sporuri de până la 50% în sănătate. Lista completă

Angajații din domeniul sănătății primesc sporuri de până 50% din salariul de bază, potrivit proiectului noii legi a salarizării. 

Recomandări
Ministrul Apărării: A fost publicat Ordinul prin care interviurile din comisiile de selecție MApN se filmează ”în toată țara”

Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, luni, că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care s-a decis ca interviurile din comisiile de selecție ale MApN să fie filmate ”în toată țara, în toate unitățile”.

Fostul premier al României, Florin Cîțu, avertizează: ”Puneți-vă bani deoparte, trebuie să plătiți miliardele în plus”

Fostul premier al României, Florin Cîțu, afirmă într-un mesaj publicat pe Facebook că românii ar trebui să pună bani ”deoparte”, pentru că, în perioada următoare, vor trebui să suporte ”miliardele în plus pentru legea salarizării unitare”.

Bușteniul a fost distrus de viitura extraordinară. Șuvoaiele au săpat în asfalt și au măturat totul în cale

Viitura cu o forță extraordinară care a măturat duminică orașul Bușteni a lăsat în urmă dezastru.