Aceleaşi analize medicale, rezultate diferite la privat şi la stat. Cazul unei femei din Alba Iulia

61901287

Are 84 de ani, suferă de insuficiență renală, dar totuși analizele i-au ieșit aproape perfect. Este cazul unei femei din Alba Iulia care s-a prezentat pentru analize la un laborator din oraș.

Pentru că rezultatele probelor primite erau mult prea bune pentru vârsta și problemele sale medicale, femeia a decis să repete, în aceeași zi, analizele la spital, iar rezultatul este total diferit, scrie alba24.ro.

Familia femeii povestește că în data de 6 noiembrie s-au prezentat la ItalMed, un laborator din Alba Iulia, pentru analizele periodice, de care depindea noul tratament pe care îl avea de urmat. Pentru a nu mai aștepta pentru programări, analizele au fost plătite cu aproximativ 140 de lei. Femeii i s-a recolat sânge, iar după câteva ore i-au fost eliberate rezultatele.

Dacă familia nu ar fi știut de problemele de sănătate de care suferă femeia și de rezultatele altor analize făcute în timp, ar fi putut crede că aceasta, la cei 84 de ani ai săi, era perfect sănătoasă, arată sursa citată. Însă familia a decis să repete analizele la laboratorul Spitalului Județean Alba, unde, stupoare, rezultatele au fost total diferite. Indicii erau la unele probe și de trei ori mai mari față de ce arăta rezultatul primit de la laboratorul privat.

Oamenii au luat din nou legătura cu cei de la ItalMed pentru a cere explicații și li s-a răspuns că sigur este o greșeală și vor repeta analizele, de pe aceeași recoltă de sânge. Așa s-a și întâmplat, iar rezultatele transmise telefonic au fost diferite de cele primite inițial însă, și în aceste condiții, nu corespundeau cu cele de pe ultima analiză de la spital.

Având în vedere că orele de recoltare au fost diferite ( ora 9.00 la ItalMed și ora 18.00 la spital – n.r.), rezultatele puteau să fie diferite, însă diferențele sunt mult prea mari spune familia femeii.

De exemplu, la analiza de uree, rezultatul de la laborator, indicele era 32 proba de dimineață, iar seara 87, iar la analiza de la spital, 109. La creatinină, rezulatul de la ItalMed a fost de 0.9, iar la spital 2.16.

După câteva zile, laboratorul de analize ItalMed din Alba Iulia a transmis un răspuns în legătură cu această situaţie, recunoscând greşeala din rezultatele de la analize.

”Primul aspect pe care dorim să vă informăm este că, în momentul în care a fost introdusă cererea de analize, persoana de la registratură nu a înregistrat şi diagnosticul de pe biletul de trimitere, analizele fiind făcute contra cost. Aceasta a condus la imposibilitatea corelării rezultatului cu diagnosticul în momentul validării Buletinului de rezultate. Ca urmare, rezultatele obţinute au fost eliberate ca atare. Cât priveşte determinările, am declanşat o anchetă internă şi am stabilit posibile erori: lucrarea unei alte probe în locul probei dumneavoastră, eroare indusă de activitatea aparatului, prezenţa fibrinei.

Pentru punctul 1 am reluat toată seria de determinări din ziua respectivă, iar rezultatele sunt comparabile determinarilor iniţiale, ceea ce exclude posibilitatea încurcării serurilor. Pentru punctul 2 am solicitat consilierea firmei cu care avem contract de service pentru acest aparat. Aparatul a beneficiat de mentenanţă cu doar o săptămână în urmă din partea lor. A fost astfel exclusă şi posibila eroare indusă de activitatea aparatului. Pentru punjctul 3 am supravegheat modul de activitate al operatorului privind screening-ul prezenţei fibrinei în ser. Suparavegherea ne-a arătat că procedura este respectată, se face screening pentru depistarea fibrinei. Cu toate acestea, este posibil ca microaglomerări de fibrină să scape screening-ului, existând la orice laborator această marjă de erorare umană. Din datele analizate am ajuns la concluzia ca cel mai probabil prezenţa unei microaglomerări de fibrină a putut înfunda temporar acul de pipetare, ceea ce a dus la aspirarea unei cantităţi insuficiente de probă, generând astfel un rezultat eronat”, susţin reprezentanţii societăţii care administrează laboratorul privat de analize din Alba Iulia.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Diabetul, intalnit tot mai des la copii. Alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul duc la apariţia maladiei

Diabetul a devenit o problemă de sănătate naţională, mai ales că boala este tot mai des întâlnită la copii.

O viitoare mamă s-a luptat cu CAS, pentru a-și salva fetița: Legal, copilul nu avea identitate

O tânără din Ploieşti a dus o luptă crâncenă cu angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate pentru a salva copilul pe care-l purta în pântece.

Semnal de alarmă cu privire la importanţa diagnosticării din timp a cancerului pancreatic

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pancreatic a fost marcată la Târgu Jiu. Zeci de lampioane au fost ridicate spre cer, în amintirea celor care au murit din cauza acestei boli nemiloase. 

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!