Acces mai ușor s la investigaţiile PET – CT, de la 1 iunie, pentru pacienţii oncologici care îndeplinesc criteriile

62344198
Shutterstock

Pacienţii oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor avea mai uşor acces la investigaţiile PET – CT de la 1 iunie.

Se elimină aprobarea comisiei de experţi de la nivelul CNAS. De la aceeaşi dată, va fi iniţiat un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză. Tot de la 1 iunie va fi implementat şi Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră.

”Începând cu data de 1 iunie 2023 se facilitează accesul pacienţilor oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesităţii aprobării comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigaţii. Tot de la aceeaşi dată se implementează un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză, care va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive, precum şi Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecţiunea respectivă la tratament medicamentos”, transmite CNAS, ambele reglementări fiind aprobate vineri de Guvern, printr-o Hotărâre care modifică şi completează actul normativ similar privind programele naţionale de sănătate.

Aceeaşi hotărâre mai prevede că, începând cu data de 1 iulie 2023, se introduc noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

Tot de la aceeaşi dată se modifică termenul de decontare în cadrul programelor de sănătate curative. Sumele se vor deconta furnizorilor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii şi nu de la data acordării vizei de „bun de plată”, cum este în prezent, excepţie făcând serviciile medicale pentru care decontarea se face în termen de 30 de zile de la data depunerii facturii.

După data de 1 iunie 2023 pacienţii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62350510
Cinci din cei șapte cardiologi de la Spitalul Județean Tg. Jiu și-au dat demisia, după ce au refuzat să mai facă și gărzi
Situație fără precedent la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde 5 din 7 medici cardiologi și-au anunțat demisia. Până acum, aceștia refuzau să mai facă gărzi și acum au decis să plece definitiv din unitatea de stat.  
62349868
Ce sunt toxinele și cum reușim să ne detoxifiem organismul. Alimente de introdus în alimentație
Când vă simțiți obosiți tot timpul, sau când vă confruntați cu probleme cutanate, ar trebui să vă gândiți că este timpul să eliminați toxinele acumulate excesiv în organism. Acest lucru se face prin detoxificare.
62350346
Răceala la copii. Cum îți dai seama că este vorba de o răceală și când e nevoie să suni pediatrul
Doar în primii doi ani, majoritatea copiilor “răcesc” de 8-10 ori. “Răcelile” (sau, în termeni medicali, infecţii de tract respirator superior) sunt provocate de virusuri (acestea sunt diferite de bacterii).