10% dintre bolnavii de Covid-19 din România sunt copii și adolescenți. Cinci dintre ei au murit

×
Publicitate

Aproape 10% dintre cei care s-au îmbolnăvit de Covid-19 în ţara noastră sunt copii şi adolescenţi, iar numărul este în creştere, atrag atenţia medicii.

Şi, la fel ca în cazul adulţilor, se dă uneori o luptă pentru un loc la terapie intensivă. De pildă, o copilă de 14 ani a fost transferată din Bucureşti tocmai la Galaţi, pentru a primi ingrijrii în ATI. În schimb, pentru o fetiţă de 4 ani, care avea şi alte boli grave, nu s-a mai putut face nimic.

Copila de 4 ani din judeţul Iaşi s-a stins din cauza infecţiei cu SARS-COV-2. Avea şi alte probleme de sănătate, iar trupul ei firav nu a putut să lupte şi cu acest virus.

Până acum, cinci copii români au fost răpuşi de Covid. Alţi opt sunt internaţi într-o secţie de terapie intensivă. Printre ei şi o adolescentă de 14 ani, care la sfârşitul săptămânii trecute a fost transferată din Bucureşti la spitalul de pediatrie din Galaţi.
Avea nevoie de internare într-o secţie ATI, iar în Capitală, în acel moment, nu mai era niciun loc liber.

Starea de sănătate a fetei este gravă. Medicii spun că plămânii îi sunt afectaţi în proporţie de 70% şi, peste toate, se adăugă boala autoimună de care suferea de dinainte, o boală care are efect, în primul rând, asupra muşchilor.

Primele date din ancheta epidemiologica arată că adolescenta ar fi luat virusul de la o rudă care a vizitat-o.

Dr. Iuliana Moraru, Spitalul de Pediatrie Sântul Ioan, Galaţi: „Este pe schema de tratament completă, conform ultimelor protocoale, primeşte absolut tot ceea ce este indicat în gradul de afectare severă de Covid de care suferă domnişoara. Este pe oxigenoterapie continuă”.

Pentru astfel de cazuri grave, în spitalele de pediatrie sunt rezervate 63 de paturi dotate cu ventilatoare. Zece dintre ele sunt în Bucureşti, la spitalele Grigore Alexandrescu, Victor Gomoiu şi Marie Curie.

La fel ca în cazul adulţilor, oricând aceste locuri pot fi ocupate, pentru că starea copiilor, mai ales dacă au şi alte afecţiuni, se poate agrava rapid.

Iar numărul părinţilor îngrijoraţi din cauza infecţiei Covid-19 creşte de la o zi la alta, pentru că tot mai mulţi copii sunt depistaţi pozitiv. Dacă în primăvară, din totalul infectărilor, procentul copiilor era cam de 6,5, acum se apropie de 10%. La Victor Gomoiu, de pildă, în acest sfârşit de săptămână, au fost diagnosticaţi doi sugari de o lună, respectiv două luni. Însă la nivel naţional, în acest moment sunt internaţi 241 de copii.

Pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie, medicii îi roagă pe părinţi să fie extrem de precauţi.

Dr. Diana Zaharia, medic specialist pediatru, şefă la camera de gardă Gomoiu: „Ne-am dori că inclusiv copiii cu vârsta mai mică de 5 ani să poarte mască. Înainte de acest virus erau copiii oncologici, neurologici de 2-3 ani care purtau mască. De aceea îi rugăm pe părinţi să aibă mai multă grijă, să poarte mască, să nu îi mai ducă la mall, în centre aglomerate. Este foarte important acest lucru”.

De la începutul crizei sanitare, s-au îmbolnăvit peste 6.000 de copii mai mici de 10 ani şi peste 13.000 între 10 şi 19 ani.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62157616
Șase bolnavi de Covid-19 din Timiş au murit în ultimele 24 de ore. Nu au avut loc la ATI

Luni, când purtarea măştii sanitare de protecţie nu mai este o opţiune nicăieri în România, ci o obligaţie, medicii aduc în atenţie o situaţie pe cât de dramatică, pe atât de reală.

62157567
Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90% și va fi folosit în decembrie

Vaccinul anticoronavirus dezvoltat de gigantul farmaceutic Pfizer și firma germană de biotehnologie BioNTech are o eficiență de peste 90%, potrivit unei analize intermediare a unei comisii independente de evaluare.

62156372
Județul în care unul din două teste Covid-19 este pozitiv

Situație îngrijorătoare la Cluj, unde unul din două teste Covid-19 realizate este pozitiv.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.