Viziunile presedintelui Iohannis. Care este cel mai important proiect de tara, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana

×
Publicitate

Presedintele Klaus Iohannis a declarat sambata, la receptia cu ocazia Zilei Europei de la Palatul Cotroceni, ca, in scurt timp, Romania va face pasi semnificativi pentru a deveni stat membru al spatiului Schengen.

"Am sarbatorit, recent, implinirea a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, un moment deosebit pentru toti romanii, acum cetateni europeni cu drepturi depline. Romania este, astazi, nu doar un stat profund atasat valorilor care definesc Uniunea Europeana si un puternic sustinator al adancirii procesului de integrare europeana, Romania este o sursa de stabilitate si democratie intr-o regiune complicata, un partener angajat in sustinerea statului de drept, in apararea libertatii fundamentale si in promovarea economiei de piata.

Dupa mai mult de 8 ani de la momentul aderarii, putem afirma ca am pornit pe un drum ireversibil si am parcurs etape importante. Dar procesul de integrare nu este inca finalizat. Am convingerea ca, in scurt timp, vom face pasi semnificativi pentru a deveni membri ai spatiului Schengen", a spus Iohannis.

El a aratat ca pe 9 mai se marcheaza Ziua Europei, sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si proclamarea Independentei de stat a Romaniei. De asemenea, seful statului a amintit ca au trecut 65 de ani de la Declaratia lui Robert Schuman, care a pus bazele proiectului de integrare europeana, prin crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.

"Despre Europa s-au spus si se pot spune multe lucruri. Europa cetatenilor este un spatiu al libertatii si democratiei, al dialogului si diversitatii, al prosperitatii si sanselor egale. As vrea sa folosim acest prilej pentru a reflecta la ce ne dorim sa fie Europa pentru fiecare dintre cetatenii sai si cum o putem face mai puternica in serviciul lor. Perioada pe care o traversam nu este una deloc simpla. Numeroase provocari - de la cele de securitate la cele economice, de la cele institutionale la cele legate de migratie - ne incearca angajamentul, determinarea si capacitatea de actiune comuna. Trebuie sa fim constienti de ele, dar nu sa ne sperie. Nu exista constructie durabila care sa nu fi avut de trecut teste si de infruntat circumstante", a afirmat Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis a subliniat ca in fata provocarilor de securitate trebuie sa existe solidaritate.

"In fata xenofobiei si extremismului sa fim uniti pentru apararea drepturilor si libertatilor, a valorilor tolerantei si incluziunii, a unitatii in diversitate care exprima cel mai bine esenta Uniunii Europene. in fata scepticismului si indoielii, sa fim curajosi in a continua si consolida procesul de integrare europeana si de extindere. In fata dificultatilor economice, sa raspundem prin solutii comune si institutii eficiente. Avem nevoie de o Uniune Economica si Monetara puternica, cu o Uniune Bancara functionala. Avem nevoie de o Piata Interna fara bariere si de o Uniune a Energiei care sa ne asigure securitatea energetica. Trebuie sa consolidam Spatiul Schengen ca singura optiune viabila pentru siguranta cetatenilor nostri. Trebuie sa continuam extinderea Uniunii pentru ca astfel vom deveni mai puternici", a declarat seful statului.

El a precizat ca adoptarea monedei unice euro reprezinta cel mai important proiect de tara dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

"Aderarea la zona euro impune, insa, o pregatire serioasa si un efort sustinut si bine coordonat in urmatorii ani din partea tuturor actorilor relevanti - politici, guvernamentali, bancari. Sunt convins ca, in acest fel, vom putea sa indeplinim acest angajament si sa raspundem asteptarilor pe care romanii le au", a aratat Iohannis.

In final, el le-a transmis romanilor si tuturor cetatenilor europeni "La multi ani!".

La receptia de Ziua Europei organizata in gradina Palatului Cotroceni au participat fostii sefi de stat Ion Iliescu si Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta, mai multi membri ai Guvernului, printre care Rovana Plumb, Robert Cazanciuc, Nicolae Banicioiu si Eugen Teodorovici, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti, politicieni - copresedintele PNL Vasile Blaga, presedintele PSRo, Mircea Geoana, sefi de institutii - procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, presedintele CSM, Marius Tudose, reprezentanti ai cultelor religioase, cat si ai organizatiilor non-guvernamentale si mass-media.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Victor Ponta, despre adoptarea Codului Silvic: "Sa nu se mai taie padurile, de tot felul de firme din strainatate"

Premierul Victor Ponta sustine ca, dupa ce va fi adoptat si promulgat Codul Silvic, defrisarile abuzive din Romania vor fi mai usor de combatut.

Victor Ponta s-a vazut cu Klaus Iohannis, dupa ce a fost criticat pentru cardul de sanatate: "Ghinion!"

Premierul Victor Ponta si presedintele Klaus Iohannis au avut prima intalnire, dupa ce seful statului l-a criticat pe prim-ministru din cauza problemelor aparute in sistemul cardurilor de sanatate, dar si pentru turneul pe care l-a facut in tarile arabe.

Elena Udrea, primul mesaj de acasa: "Surprinzator cum uiti unele obisnuinte, in ce directie se roteste robinetul de la dus"

Dupa aproape 2 zile de la eliberarea din inchisoarea Targsor si punerea sa sub arest la domiciliu, Elena Udrea a postat un mesaj pe Facebook in care spune ca s-a trezit din obisnuinta la ora 07.00, deoarece astepta "apelul" din penitenciar.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.