USR afirmă că PSD face un joc dublu în privința eliminării pensiilor speciale în Parlament

62106545
Agerpres

USR afirmă că pensiile speciale ar trebui desființate, iar cele pentru militari și magistrați să fie plafonate, deoarece reprezintă privilegii nejustificate care adâncesc inechitatea socială din România.

”În plus, acestea ne costă anual peste 2 miliarde de euro din bugetul de stat.” - afirmă USR într-un comunicat.

Cu toate acestea, amendamentul USR privind plafonarea pensiilor magistraților, a fost respins, marți, în comisiile parlamentare.

Vicepreședintele USR Cristian Seidler afirmă că PSD face un joc dublu, deoarece, pe de o parte susține eliminarea pensiilor speciale, iar pe de altă parte insistă ca acest proiect de lege să fie neconstituțional, prin respingerea amendamentului referitor la magistrați, astfel încât să fie respins la CCR.

”Suspiciunea noastră întemeiată, știind că toate partidele cunosc deciziile Curții Constituționale și legislația în domeniu, este că se dorește ca această lege să treacă aparent, dar în realitate să se creeze premisele ca la Curtea Constituțională această lege să pice, în timp ce noi cei de la USR ne dorim tocmai ca această lege să treacă și să poată intra în vigoare.” - a declarat Seidler, marți.

Prins în acest joc politic, USR nu are încontro și va vota adoptarea proiectului de lege privind eliminarea pensiior speciale chiar și fără adoptarea acelui amendament.

”Dacă noi am vota împotrivă s-ar putea specula, că vezi Doamne, că USR ar fi împotriva pensiilor speciale” - a mai spus liderul USR.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62077499
Valeriu Steriu, despre moţiunea de cenzură: Este nevoie matematic de încă 5 voturi
Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, susţine că mai sunt necesare doar cinci voturi pentru moţiunea de cenzură, formaţiunea demarând negocieri cu alte grupuri parlamentare şi senatori sau deputaţi neafiliaţi.
62102980
Surse: Guvernul discută amendamentele depuse la legea privind alegerea primarilor în 2 tururi
Guvernul se reuneşte astăzi în şedinţă. Potrivit unor surse citate de Agerpres, vor fi discutate amendamentele depuse la proiectul de lege privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin, pentru care Executivul își va angaja răspunderea.
62106454
Pensiile speciale ar putea fi subiectul unei noi ordonanțe de urgență
Pensiile speciale ar putea fi subiectul unei noi ordonanțe de urgență. Dacă Parlamentul tergiversează întreagă poveste, executivul va grăbi adoptarea acestei măsuri, conform liberalilor.