Traian Basescu a sesizat CC privind Legea cooperarii dintre Parlament si Guvern pe afaceri europene

61370589

Presedintele Traian Basescu a trimis, miercuri, Curtii Constitutionale, o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene.

Respectiva sesizare se refera la reprezentarea la Consiliul European.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a trimis miercuri, 9 octombrie a.c., presedintelui Curtii Constitutionale, domnul Augustin Zegrean, in conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constitutia Romaniei si ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene", se arata intr-un comunicat transmis de Administratia Prezidentiala, potrivit Mediafax.

Intre motivele cererii, presedintele mentioneaza ca prevederile acestei legi, transmise spre promulgare, "sunt neconstitutionale deoarece contravin dispozitiilor Art. 1 alin. (5) si Art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, republicata, intrucat conserva solutiile legislative constatate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 784/2012, publicata in Monitorul Oficial".

De asemenea, se arata in sesizarea presedintelui, unele prevederi ale legii "sunt neconstitutionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 si Art. 148 alin. (4) din Constituția Romaniei, republicata, in ceea ce priveste dreptul Președintelui Romaniei, in calitate de șef al statului și conducator al politicii externe a statului roman de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci cand considera necesar, fara alte condiționari din partea puterii legislative sau executive".

"Avand in vedere ca, potrivit dispozițiilor Art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata «In Romania, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie», coroborate cu prevederile Art. 147 alin. (2) și (4) din Legea fundamentala, conform carora «(2) In cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. (4) Deciziile Curții Constituționale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor», rezulta obligația Parlamentului de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar autoritațile publice, printre care și Parlamentul, nu pot neglija sau respinge o decizie a Curții Constituționale. Or, in cazul de fața, Parlamentul a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, fara a pune in acord prevederile legii cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 784/2012, respectiv cu Decizia nr. 683/2012", se arata in cererea catre CC.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60587252
Monica Macovei: Antonescu nu a facut nimic toata viata, dar vrea sa distruga ANI si DNA

Europarlamentarul PDL Monica Macovei sustine ca liderul PNL, Crin Antonescu, "minte" atunci cand spune ca ea ar influenta procurorii si il acuza, la randul sau, pe acesta ca vrea sa distruga ANI si DNA.

61350389
Consilierii prezidentiali au inceput discutiile cu reprezentantii guvernului pe acordul de coabitare

Coabitarea presedinte - premier atarna de un fir de ata. Doi dintre consilierii lui Traian Basescu s-au intalnit miercuri pe teren neutru, la o vila de protocol din Bucuresti, cu ministrul de Externe si cu cel al Justitiei.

61334020
Ponta: Procurorii sa fie independenti si fata de presiuni, strigate si telefoane de la presedinte

Ministrul de resort va colabora cu procurorul general si seful DNA la desemnarea conducatorilor de structuri, dar si la protejarea de "presiuni, strigate si telefoane de la presedinte", a declarat premierul Victor Ponta.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.