Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate reduce doar la numărul de voturi necesare pentru instalarea unui Guvern, ci trebuie să vorbim şi despre ceea ce se întâmplă după învestire, despre capacitatea de a lua decizii şi de a le duce până la capăt, potrivit News.ro.
„România ar fi putut avea deja un Guvern cu puteri depline, capabil să schimbe direcţia economică a ţării, dacă refacerea unei majorităţi stabile ar fi fost pusă înaintea calculelor politice şi electorale. Au trecut cinci luni de blocaj şi suntem din nou în faţa aceleiaşi alegeri: punem pe primul loc oamenii, economia şi interesul României sau se caută în continuare formule politice care rezolvă doar problema învestirii unui Guvern?”, a scris preşedintele PSD pe Facebook.
Sorin Grindeanu a declarat că „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării”.
„Totul pe baza unui program care să ofere României şansa de a-şi redresa parcursul economic, de a proteja puterea de cumpărare a românilor, de a stimula masiv investiţiile pentru crearea locurilor de muncă”, adaugă liderul PSD.
„O discuţie despre viitorul unei ţări”
Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate reduce doar la numărul de voturi necesare pentru instalarea unui Guvern.
„Trebuie să vorbim şi despre ceea ce se întâmplă după învestire, despre capacitatea de a lua decizii şi de a le duce până la capăt. Atunci când aproape 90% dintre români au spus că ţara merge într-o direcţie greşită, toate partidele care au primit votul lor pentru a-i reprezenta în Parlament au datoria să ţină cont de acest semnal şi să răspundă prin decizii concrete, nu doar prin declaraţii politice", menţionează Sorin Grindeanu.
Declarațiile lui Ilie Bolojan
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat joi că l-a informat pe premierul desemnat Luca Niculescu că PNL nu intenţionează să participe în acest guvern, dar partidul este deschis să acorde un vot de învestire acestui guvern, având în vedere situaţia în care se găseşte România.
„Am discutat despre posibilitatea participării PNL în guvernul Luca Niculescu. L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL nu intenţionează să participe în acest guvern. Avem o decizie, în baza experienţei pe care am avut-o în ultimul an, de a nu mai participa în actualul context politic la guvernări cu Partidul Social-Democrat, iar dacă acest partid va fi într-o guvernare, PNL va intra în opoziţie", a anunţat Ilie Bolojan după discuţiile cu premierul desemnat.