Se vor adopta proiecte de lege privind PNRR şi alte două iniţiative pornind de la situaţia creată la ANCPI, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuinţe.
"Aşa cum am anunţat zilele trecute, am avut astăzi şedinţa Biroului permanent al Senatului şi am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare, în perioada 27-31 iulie. Vom dezbate şi vota proiectele legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin PNRR şi pentru a ne asigura că România nu pierde banii europeni pe care îi are la dispoziţie", a scris Mircea Abrudean într-o postare pe facebook.
El a precizat că pe agenda sesiunii extraordinare vor figura şi două proiecte de lege referitoare la situaţia creată la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuinţe.
"Am propus ca toate forţele politice să se alinieze în jurul unei singure soluţii, astfel încât să fie adoptată cea mai bună variantă. Soluţia este prelungirea cu un termen rezonabil, cel mai probabil până la 31 august, astfel încât oamenii care au semnat contracte şi şi-au făcut planuri în baza legislaţiei în vigoare să nu suporte consecinţele unui blocaj administrativ care nu le este imputabil. Există soluţii pentru fiecare dintre aceste proiecte, iar Parlamentul are toate instrumentele necesare pentru a le adopta. Acum este nevoie de voinţă politică şi responsabilitate", a subliniat Abrudean.