Sistarea furnizării de agent termic primar în sezonul rece, interzisă. Documentul votat de deputați

61926681
Inquam

Deputaţii au dat marţi vot favorabil proiectului de Lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006.

Astfel, s-a stabilit cota-parte din energia termică consumată pentru încălzirea spaţiilor aflate în proprietatea indiviză la maximum 10% din totalul energiei termice înregistrate, nerespectarea normei juridice astfel instituite fiind sancţionată contravenţional.

S-au înregistrat 216 voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 4 abţineri.

Actul normativ reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului, sănătăţii populaţiei şi dezvoltării durabile.

Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor privind producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii şi preparării apei calde de consum pentru populaţie, instituţii publice, obiective social-culturale şi operatori economici.

Potrivit unui amendament care completează acest articol, producătorii/furnizorii agentului termic au obligaţia să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale. Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară.

Potrivit unui alt amendament, serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat, în totalitate sau parţial, şi de către operatori privaţi, prin concesionare, parteneriat public-privat sau în oricare altă forma prevăzută de lege.

Va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii.

Un alt amendament prevede că autorizaţia este un act tehnic şi juridic care va fi emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei prin care se acordă unei persoane juridice permisiunea de a monta, a pune în funcţiune, a modifica, a repara şi a exploata sisteme de repartizare a costurilor şi/sau sisteme de măsură pentru contorizare individuală. În prezent, autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Camera Deputaţilor este decizională în privinţa acestui proiect de lege. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61972327
Conflictul de interese și incompatibilitățile se vor prescrie în 3 ani. Proiectul deputatului ”Mitralieră” a fost adoptat

Vot favorabil pentru proiectul lui Cătălin Rădulescu, în plenul Senatului, potrivit căruia conflictul de interese și incompatibilitatea demnitarilor se prescriu după 3 ani.

61972285
Tăriceanu, reacție după revocarea șefei DNA: ”Este un act de normalitate”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că decretul semnat de preşedintele Iohannis de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA este un act de normalitate.

61970755
Legea privind statutul magistraților. Senatul a respins cererea de reexaminare a preşedintelui

Plenul Senatului a respins marţi cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis pe modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.