Sesizarea in cazul lui Tariceanu, legata de votul pentru arestarea lui Sova, a fost trimisa la DNA

61651496

Sesizarea depusa de liderul PMP Eugen Tomac, in care reclama modul in care a reactionat presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, in urma votului Parlamentului in cazul lui Dan Sova, a fost trimisa de PICCJ la DNA.

Oficiali din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) au declarat, vineri, pentru Mediafax, ca procurorii de la Sectia de urmarire penala au decis ca, in acest caz, competenta sa continue cercetarea penala este Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Conform sursei citate, declinarea competentei a avut loc ca urmare a faptului ca la DNA deja exista un dosar in care sunt verificate faptele reclamate. In 27 martie, la doua zile dupa ce Senatul nu a incuviintat arestarea preventiva a lui Dan Sova, PMP a anuntat ca va depune plangere penala impotriva presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pe motiv ca ar fi incalcat articolul 176 din Constitutie la votul in privinta cererii justitiei de arestare preventiva a Dan Sova

”Ceea ce s-a intamplat in Senatul Romaniei a determinat PMP sa depunem o plangere penala impotriva presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu. Nu se poate ca in cazul doamnei Andronescu, senator de altfel, in cazul doamnei Udrea, in cazul domnului senator Mihailescu sa fie aplicata prevederea din Constitutie, iar in cazul fostului ministru al marilor proiecte si prieten de nadejde al premierului Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu sa nu tina cont de ceea ce prevede foarte clar, de ceea ce prevede Constitutia. Din acest punct de vedere, avand foarte clar in fata un abuz de serviciu extrem de periculos, ignorandu-se articolul 176, al. 2 al Constitutiei, PMP va depune astazi la Parchet o plangere penala impotriva lui Calin Popescu Tariceanu", anunta presedintele PMP, Eugen Tomac.

El a spus ca nu se poate obstructiona justitia, ingradindu-i liberatatea de a desfasura activitatea, prin votul parlamentarilor impotriva cererii DNA. Curtea Constitutionala (CC) a decis, in 8 aprilie, referitor la sesizarea presedintelui CSM, in urma votului in cazul Sova, ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre PICCJ si Senat, declansat de refuzul acestuia din urma de a redacta hotararea care atesta rezultatatul votului.

In 17 aprilie, judecatorii constitutionali au facut publica motivarea acestei decizii, iar in 22 aprilie aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial. In 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate in cazul solicitarii vizandu-l pe Dan Sova, au fost inregistrate 79 de optiuni "pentru", 67 "impotriva", iar cinci voturi au fost anulate.
Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, potrivit caruia fiecare camera hotaraste in cazul cererii de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului "cu votul secret al majoritasii membrilor sai", desi Constitutia prevede, la articolul 76, ca hotararile celor doua camere ale Parlamentului "se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare camera". Senatul nici nu a emis atunci o hotarare de respingere a solicitarii DNA, aratand doar ca s-a pronuntat prin vot secret asupra cererii, nefiind intrunit numarul suficient de voturi pentru incuviintarea retinerii si arestarii unui senator.

Ulterior, presedintele Klaus Iohannis, presedintele CSM si PNL au sesizat CC, iar, in urma delibararilor, judecatorii constitutionali au admis doar sesizarea sefului Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Ponta vrea ca Romania, Bulgaria si Serbia sa devina "Grupul de la Craiova". Despre ce au discutat premierii celor trei tari

Oficiali din Romania, Bulgaria si Serbia s-au intalnit, vineri, la Craiova, pentru a discuta despre cooperarea dintre cele trei tari din regiune.

Alesii pregatesc sa schimbe ceva in Parlament: soneria. De acum inainte, din boxe se va auzi numai muzica simfonica

Tiuitul care rasuna pe holuri inainte de inceputul sedintelor ii irita pe unii dintre alesi, care s-au plans ca ajung nervosi in banca din cauza zgomotului.

Iohannis a participat la summitul extraordinar de la Bruxelles, privind imigratia clandestina. Mesajul presedintelui Romaniei

Liderii europeni s-au intalnit joi la Bruxelles, intr-un summit extraordinar, privind imigratia clandestina. Au cautat o solutie pentru drama din Mediterana, unde, in mai putin de 4 luni, si-au pierdut viata peste 1.600 de imigranti si refugiati.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.