Senatul a adoptat legea infiintarii Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate. Deputatii vor da votul final

61729874

Senatorii au adoptat, in sedinta plenului de miercuri, propunerea legislativa care vizeaza infiintarea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate.

Initiativa legislativa semnata de deputati apartinand tuturor grupurilor parlamentare stipuleaza ca agentia este o institutie publica, cu personalitate juridica, urmand sa functioneze in subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului si sa fie finantata din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat.

"Structura organizatorica, numarul de personal, atributiile si competentele Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi", se arata in textul propunerii de lege, conform Agerpres.

In expunerea de motive, initiatorii subliniaza faptul ca, in prezent, Romania este singura tara membra UE care isi administreaza reteaua nationala de arii naturale protejate prin intermediul persoanelor fizice si juridice care incheie conventii de custodie si contracte de administrare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.

"In acest context, administrarea ariilor naturale protejate se realizeaza diferit de la o arie protejata la alta, in functie de prioritatile si capacitatea financiara, tehnica, umana, stiintifica a persoanelor fizice si juridice care au dobandit calitatea de custode/administrator, generand aparitia disparitatilor in ceea ce priveste aplicarea unor seturi de masuri de conservare similare pentru speciile si habitatele protejate identice, aflate pe suprafata mai multor arii naturale protejate", se arata in documentul citat.

Potrivit initiatorilor, situatia existenta ingreuneaza implementarea unitara si eficienta a politicilor si strategiilor in domeniul biodiversitatii si ariilor naturale protejate, ceea ce ar putea conduce, pe termen lung, inclusiv la afectarea starii de conservare a speciilor si habitatelor.

"In momentul de fata, numeroase arii naturale protejate din Romania nu detin custode sau administrator care sa aplice masurile corespunzatoare de conservare a speciilor si habitatelor care au stat la baza instituirii regimului de arie naturala protejata a zonelor respective, situatie care poate afecta, pe termen lung, statutul de conservare a speciilor si habitatelor protejate. Neaplicarea masurilor corespunzatoare de conservare (...) poate produce consecinte negative la nivelul intregii retele de arii naturale protejate din Romania, fapt ce va conduce la incalcarea angajamentelor asumate de Romania prin Tratatul de aderarea la UE", mai sustin initiatorii propunerii legislative.

Acestia precizeaza ca propunerea de lege privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate vizeaza crearea unui sistem prin care sa se asigure implementarea unitara, la nivel national, a politicilor, strategiilor si legislatiei in domeniul biodiversitatii.

"Totodata, prin operationalizarea Agentiei se urmareste prevenirea pierderii de biodiversitate si degradarii habitatelor protejate, efecte ce pot surveni ca urmare a neaplicarii masurilor corespunzatoare de conservare sau aplicarii acestora pe arii restranse, fapt ce face ca, la nivel national, masurile de conservare sa fie lipsite de eficienta si coerenta", se mai arata in expunerea de motive.

Propunerea de lege are un caracter ordinar si a fost adoptata de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, cu 71 de voturi 'pentru', un vot 'impotriva' si o abtinere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61734353
Klaus Iohannis, despre intalnirea de marti cu Victor Ponta: "Am discutat la rece, cum se spune"

Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca intalnirea cu premierul Victor Ponta a fost ''foarte normala'' si ca discutiile ''eficiente'' au vizat problema refugiatilor si valurile de migratie.

61729874
Romanii din strainatate vor putea vota prin corespondenta la urmatoarele alegeri parlamentare. Cum vor proceda

Romanii din strainatate vor putea vota prin corespondenta la urmatoarele alegeri parlamentare.

61734426
Elena Udrea poate fi retinuta, dar NU si arestata. Circul cu bilele din Parlament a dus la un rezultat inexplicabil

Deputatii au scapat-o pe Elena Udrea de arest, in noul dosar de coruptie instrumentat de procurori.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.