Legea ANI a trecut de Senat

×
Publicitate

UPDATE: Legea ANI a fost votata de plenul Senatului cu 78 de voturi "pentru" si o abtinere. Actul normativ a fost adoptat in forma propusa de Camera Deputatilor.

Legea ANI a fost adoptata, dupa ce Senatul a respins amendamentul admis de Comisia juridica, privind exceptarea liderilor de sindicat de la obligatia de a depune declaratii de avere si de interese.

Prin respingerea acestui amendament, senatorii au fost de acord ca liderii de sindicat sa fie obligati sa depuna declaratii de avere si de interese, la fel cum au decis si deputatii.

Amendamentul de eliminare a obligativitatii depunerii declaratiilor de avere si de interese pentru liderii de sindicat a fost motivat de o solicitare din partea Organizatiei Internationale a Muncii, privind eliminarea din textul legii a acestei obligativitati, avand in vedere conventiile internationale la care Romania este parte, precum si faptul ca liderii de sindicat nu s-ar incadra nici la categoria de functionari publici, nici la cea de demnitari.

Liberalii au anuntat in cursul sesiunii extraordinare a Senatului de marti ca nu sunt de acord cu prevederile Legii Agentiei Nationale de Integritate, daro vor vota. Liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a declarat in plen ca votul liberalilor va fi unul "pur politic".

"PNL va vota acest proiect de lege, dar nu va fi decat un vot politic, un vot eminamente politic, pentru ca noi consideram ca asa, cum ne este prezentat acest proiect, are unele elemente de neconstitutionalitate. Dar, daca au fost ilustre voci, voci grele, voci importante, cele mai importante din aceasta tara, care au spus ca, daca noi nu vom vota aceasta lege unica in UE, suntem impotriva interesului national, ei, bine, nu putem fi impotriva interesului national", a spus Puiu Hasotti.

Pe ordinea de zi a Senatului s-au mai numarat, pe langa Legea ANI, si proiecte privitoare la descentralizare si la taxe si impozite.

Sedinta extraordinara a Senatului a fost una tensionata, in conditiile in care social-democratii au anuntat ca nu sunt de acord cu acest proiect de lege, pe care il considera "neconstitutional."

De altfel, premierul Emil Boc a si declarat, luni, ca este posibil ca Legea ANI sa fie boicotata, la Senat, de PSD si de alte partide de opozitie si a facut un apel la responsabilitatea tuturor politicienilor "sa nu se ascunda in spatele usilor capitonate".

In schimb, presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, dupa sedinta BPN, ca senatorii partidului vor asigura cvorumul necesar pentru sedinta Senatului de marti, insa se vor abtine de la votul asupra Legii Agentiei Nationale de Integritate.

In actuala forma a legii, demnitarii vor fi obligati sa-si publice in declaratiile de avere si interese proprietatile, conturile, tablourile, bijuteriile, cardurile de credit si contractele cu statul.

De asemenea, inspectorii vor avea la dispozitie trei ani, dupa terminarea mandatului, sa verifice averile demnitarilor. Pe langa Curtile de Apel vor functiona comisii de ancheta formate din procurori si judecatori care vor continua munca inspectorilor.

Senatul a adoptat, la finalul sesiunii parlamentare din primavara, eliminarea din Legea ANI a unor prerogative ale Agentiei, legate de controlul averilor demnitarilor. De asemenea, presedintele Traian Basescu a atacat actul normativ la Curtea Constitutionala, institutie care a admis sesizarea sefului statului.

Presedintele a solicitat convocarea sesiunii parlamentare extraordinare pentru dezbaterea mai multor legi, printre care si cele de organizare a Agentiei Nationale de Integritate si de accelerare a solutionarii proceselor. Demersul presedintelui a venit la scurt timp dupa ce Comisia Europeana a criticat, in cel mai recent raport despre justitia din Romania, faptul ca Parlamentul a redus atributiile Agentiei in ceea ce priveste controlul averilor demnitarilor.

Legea ANI a fost adoptata, la mijlocul lunii august, de Camera Deputatilor, in absenta deputatilor PSD, care parasisera sala la momentul votului. Forma de la Camera a legii restabilea atributiile Agentiei.

Comisiile juridica si pentru drepturile omului din Senat au adoptat, saptamana trecuta, raport favorabil la Legea ANI in forma votata de Camera Deputatilor, eliminand insa liderii sindicali din sfera de aplicabilitate a actului normativ.

Presedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda, a afirmat ca modificarile aduse de Camera Legii ANI sunt neconstitutionale, iar Romania va fi condamnata la compensatii pentru abuzuri si modificarea legislatiei si precizeaza ca nu va participa la sedintele Senatului.

Premierul Emil Boc a declarat, sambata, la Lugoj, ca spera ca Senatul sa nu amane sub nicio forma adoptarea Legii ANI, pentru ca actul este foarte important din punctul de vedere al credibilitatii externe a Romaniei.

Tot marti, Senatul a mai adoptat si Ordonanta de Urgenta privind majorarea TVA-ului de la 19, la 24%, cu 64 de voturi "pentru" si 50 "impotriva".

Senatorii au mai dezbatut si adoptat cu 69 de voturi "pentru", 41 de voturi "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala. Acest act a trecut de Camera Deputatilor prin adoptare tacita.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60441666
Inca un parlamentar a demisionat din PDL: Georgica Severin

Fostul democrat-liberal si-a anuntat plecarea din partidul lui Emil Boc in timpul sedintei extraordinare a Senatului, chiar de la microfonul plenului.

60441738
Romi sau tigani? Un deputat PDL propune inlaturarea acestei confuzii

Deputatul PDL Adrian Gurzau propune inlocuirea prin lege a denumirii de "rom" cu aceea de "tigan", asa cum ii numesc pe reprezentantii acestei etnii si alte popoare, pentru respectarea identitatii lor si inlaturarea unei confuzii in afara granitelor.

60441581
Operatiunea 'Monstrul', varianta 2010: Adrian Nastase, spaima Deltei

La fel ca in celebrul film cu Toma Caragiu, liderul PSD, Adrian Nastase, a demonstrat ca este in stare sa prinda pestele cel mare. Aflat la o intalnire de partid in Delta, Nastase nu a ratat ocazia de a-si testa calitatile de pescar amator.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.