Starea de alertă din România a fost prelungită. Ce măsuri noi sunt în vigoare

62167341
Shutterstock

Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre prin care intră în vigoare noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19. Astfel, autoritățile au înăsprit restricțiile pe teritoriul întregii țări.

Declarația pe proprie răspundere va fi obligatorie de la ora 22, iar hotelurile și pensiunile vor putea fi ocupate de turiști până la 70 % din capacitatea de cazare.

Decizia privind prelungirea stării de alertă a avut la bază o hotărâre a CNSU prin care s-a propus prelungirea stării de alertă începând cu data de 14 martie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de miercuri, 10 martie 2021, Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței. CNSU a propus ca interdicția sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.

CITIȚI AICI documentul integral, propunerea CNSU privind starea de alertă, precum și ANEXA la hotărârea CNSU!

”Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă:

Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova;
Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita;
Borșa și Cavnic din județul Maramureș;
Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov;
Sovata din județul Mureș;
Vatra Dornei din județul Suceava;
Voineasa din județul Vâlcea;
Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș Severin;
Arieșeni din județul Alba;
Durău din județul Neamț;
Novaci-Rânca din județul Gorj;
Păltiniș din județul Sibiu;
Stâna de Vale din județul Bihor;
Straja din județul Hunedoara.”

Guvernul urmează să adopte în ședință aceste documente.

Mall-urile nu se închid

 

Întrebat de jurnaliști, miercuri, dacă vor fi închise și mall-urile, premierul Florin Cîțu a declarat că nu este de acord cu această măsură.

Reporter: Luați în calcul să reduceți capcitatea de cazare a hotelurilor în pensiuni?

Premierul Florin Cîțu: ”Doar pentru câteva pensiuni. Este în discuție. Doar câteva pensiuni în stațiunile montane.”

Reporter: Sunteți de acord cu închiderea mall-urilor?

Premierul Florin Cîțu: ”Nu sunt de acord cu închiderea mall-urilor.”

Reporter: De unde a venit această propunere, de la Ministerul Sănătății?

Premierul Florin Cîțu: ”A venit de la specialiștii în epidemiologie, dar nu suntem de acord în acest moment.”

Timișoara este în carantină, tot mai multe județe și Capitala au intrat în scenariul roșu, iar altele se apropie de acest stadiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că autorităţile nu au în vedere un "lockdown" de Paşti, iar starea de alertă va fi prelungită săptămâna aceasta. El a adăugat că restricţiile de circulaţie pe timp de noapte ar putea intra în vigoare mai devreme, la ora 22,00, faţă de ora 23,00, cum este în prezent.

Totodată, a spus că nu este luată în considerare instituirea stării de urgenţă în perioada sărbătorilor pascale.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62174614
UPDATE. Plenul comun al Parlamentului pentru ratificarea Deciziei privind sistemul de resurse proprii ale UE, anulat

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au anulat miercuri plenul comun al Parlamentului.

62178385
Certuri în Parlament pe banii europeni care nu au ajuns încă. „Ce, dacă sunteţi la guvernare faceţi toate regulile?”

Aleșii s-au certat pentru banii europeni, în Parlamentul României. Deputații l-au întrebat pe ministrul fondurilor europene, cum se vor cheltui banii dați de Uniune, pentru relansarea economiei, după pandemie.

62178293
CTP, despre cearta dintre Cîțu și Voiculescu: ”Îsi pierd vremea cu ... futilități!”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că premierul Florin Cîțu și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu ”își pierd vremea” atunci când se ceartă din cauza legalității deciziei de publicare a datelor privind testele COVID pe județe.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.