Se pregătește Eduard Hellvig să preia PNL și să candideze la Președinție? Ce spun analiștii politici

×
Publicitate

Se pregătește Eduard Hellvig să preia PNL și să candideze la Președinție? Aceasta este întrebarea analiștilor, dar și a politicienilor, după ce șeful SRI și-a dat demisia, pe motiv că și-a îndeplinit obiectivele.

Decizia a fost luată cu girul președintelui Klaus Iohannis, care l-a numit în urmă cu opt ani, iar acum l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

După mai multe declarații în care a pledat că mandatul sefului SRI să fie limitat la cel mult 10 ani, Eduard Hellvig a anunțat că pleacă din funcție: "Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informații. Personal, cred că e nevoie de un asemenea pas, e în primul rand un gest de sănătate democratică pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu de informații să aibă un mandat limitat în timp."

Șef al SRI din martie 2015, Eduard Hellvig este considerat un apropiat al președintelui Klaus Iohannis. În 2014, pe când era membru PNL, Hellvig a condus campania electorală pentru primul mandat al lui Klaus Iohannis, iar ulterior a fost propus de către acesta pentru a prelua conducerea serviciului.

De altfel, imediat după anunțul plecării, Administrația Prezidențială a transmis un comunicat în care l-a lăudat: "Am luat act de retragerea din funcție a directorului Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, al cărui mandat a marcat restaurarea credibilității SRI și modernizarea consistentă a instituției pe care a condus-o”.

Surse politice discută despre revenirea în politică a lui Eduard Hellvig.

Inițial, acesta ar fi râvnit un post de comisar european, dar, după ce notorietatea sa a fost testată în sondaje de opinie comandate de liberali se discută despre reîntoarcerea în PNL. Mai mult, liberalii vorbesc despre organizarea unui congres extraordinar în noiembrie, în care fostul șef SRI să primească și o funcție în conducerea partidului.

Cristian Pîrvulescu, analist politic: ”Părea mult mai probabilă o candidatură în 2029 decât în 2024, dar acum, cu acest anunț, evident că specualțiilor vor începe. E inevitabil. Klaus Iohannis are o anumită viziune. Și atunci, liberalii sunt obligați de aceste conjucturi să țină cont de poziția sa. Dar da, ne apropiem de sfârșitul mandatului și din ce în ce mai mulți, mai ales dintre cei care au foarte multă experiență politică, care au mai ocupat poziții importante în stat, vor încerca să conteste această poziție, de-asta cred că va fi greu pentru domnul Hellvig, dar în politică nimic nu e imposibil.”

Procedural, noul șef al SRI este propus de șeful statului și numit de Parlament, unde PNL și PSD au majoritatea.

Potrivit legii de organizare a SRI, până la numirea unui nou șef, funcția de director vă fi preluată de generalul Răzvan Ionescu, care până acum era prim-adjunct al directorului SRI.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Politologul Cristian Pîrvulescu, după demisia lui Eduard Hellvig din SRI: "Intenţionează o carieră politică? E posibil”

Politologul Cristian Pîrvulescu este de părere că Eduard Hellvig ar putea viza o carieră politică în România, după demisia din conducerea SRI.

Fostul ministru Dan Vîlceanu, exclus din PNL pentru că nu a votat cu ”adversarii” din PSD

Fostul ministru Dan Vîlceanu a fost exclus din PNL pentru că nu era de acord cu alianța cu ”adversarii” de la PSD.

 

Ce avere are Robert Negoiță. Cel mai bogat primar din București, cu datorii de 58 de milioane de euro

În 2012, când a ajuns prima oară la conducerea Sectorului 3, Robert Negoiță avea – în declarația de avere – nu mai puțin de 111 apartamente pe care le construise în cartierul Confort City.

 

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.